Iranul analizează restabilirea treptată a accesului la Internet după întreruperea pe timpul protestelor
Puterea iraniană ia în calcul duminică să ”restabilească treptat” accesul la Internet, după o tăiere fără precedent, în timpul unui val de contestare a puterii, cu scopul de a ascunde, acuză apărători ai drepturilor omului, o represiuni soldată cu mii de morţi, relatează AFP.
Autorităţile, care anunţă că au reluat controlul situaţiei, au redeschis duminică şcolile, închise de o săptămână, şi universităţile, a anunţat televiziunea de stat.
Contestarea a fost declanşată la 28 decembrie, la Teheran, de comercianţi furioşi din cauza costului mare al traiului, după care a luat o amploare politică majoră, la 8 ianuarie, împotriva Republicii islamice, instaurată în 1979.
Iranul analizează restabilirea treptată a accesului la Internet după întreruperea pe timpul protestelor
Ea a fost înăbuşită de o reprimare catalogată drept un ”masacru” de către ONG-uri de apărarea drepturilor omului, ascuns cu ajutorul unui ”blackout” al comunicaţiilor instaurat în urmă cu zece zile.
”Autorităţile competente au anunţat că accesul la Internet urmează să fie restabilit treptat”, a anunţat sâmbătă agenţia iraniană de presă Tasnim, apropiată regimului, fără să ofere detalii.
Citeşte şi: Văduva ultimului şah al Iranului îndeamnă forţele de securitate să se alăture manifestanţilor
Aplicaţiile mesageriei locale urmează să fie ”activate în curând” pe Internetul naţional, potrivit unei ”surse bine informate”, scrie Tasnim.
Duminică dimineaţa, la Teheran, jurnalişti AFP au avut acces la Internetul mondial, în pofida faptului că majoritatea furnizorilor de acces rămân blocaţi - fără ca motivele acestei conexiuni limitate să poată fi clarificate.
Apelurile telefonice în străinătate - blocate de mai multe zile - au fost restabilite marţi, iar SMS-urile în străinătate sâmbătă.
”UN MASACRU AL MANIFESTANŢILOR”
În pofida acestor restricţii - şi celor impuse de mult timp aplicaţiilor străine, inclusiv Instagram şi Facebook, pentru care este necesară o conexiune VPN -, relatări ale unor atrocităţi ale forţelor de securitate au ieşit din ţară - prin Starlink -, potrivit unor ONG-uri.
Citește și: Nivel maxim de alertă: MAE solicită evacuarea imediată a românilor din Iran
Amnesty International (AI) a anunţat că a verificat zeci de video şi mărturii, în ultimele zile, care arată ”că forţele de securitate trăgeau neîncetat în manifestanţi pe străzi şi din poziţii înalte”.
Spitalele au fost ”copleşite de răniţi”, potrivit unei cercetătoare AI cu privire la Iran, Raha Bahreini, care a denunţat ”masacrarea manifestanţilor”.
”Din zece în zece minute auzeam o serie de focuri de armă”, a declarat AFP Kaveh - al cărui prenume a fost schimbat şi care se află în prezent în Regatul Unit - despre o manifestaţie la care a particpat, la 9 ianuarie, la Teheran.