Covid-19 lovește industria auto din România. 15 măsuri necesare, solicitate Guvernului de ACAROM

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 18.03.2020 - 16:29

Industria auto este unul dintre pilonii principali ai economiei din România, generând 14% din PIB. Iar pandemia de Covid-19 a lovit-o puternic. În acest context, ACAROM a solicitat Guvernului implementarea unor masuri de sprijin necesare sustinerii activităților.

SHARE

Ford, Dacia și Pirelli au anunțat că suspendă activitatea fabricilor lor din România. Însă, industria auto românească nu se limitează la acești actori, pe lângă Continental, Michelin și Star Transmision, filiala Daimler de la Sebeș unde se fac cutii de viteze pentru Mercedes, existând peste 600 de producători de piese și furnizori de servicii, cu zeci de mii de angajați. Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), de exemplu, însumează peste 170 de membrii, printre care cei doi constructori de automobile din țară, Automobile Dacia și Ford Romania, numeroși fabricanți de componente și furnizori de servicii auto sau unități de CDI.

Prin urmare, pe fondul evoluției pandemiei de coronavirus la nivel mondial, european și național, ACAROM a solicitat Guvernului României adoptarea de urgență a 15 măsuri necesare reducerii efectelor negative asupra sectorului auto, subliniind că în lipsa adoptării unor măsuri adecvate, consecințele vor fi extrem de grave: reducerea masivă sau chiar sistarea activităților de producție, reducerea semnificativa a numărului de angajați, imposibilitatea plăților taxelor la bugetul de stat și către bugetele locale.

Dacă primele 12 măsuri propuse sunt pertinente și ar putea ajuta la reducerea impactului epidemiei asupra industriei auto, ultimele trei, printre care posibilitatea acordării de concediu fără plată (CFS) salariaților pentru 30 zile cumulate în perioada crizei, sunt forțate și ar putea genera și mai multe probleme cel puțin la nivel individual.

Cele 15 măsuri considerate necesare de ACAROM pentru reducerea efectelor negative asupra sectorului auto:

·        Acoperirea integrală de către stat a costurilor cu somajul tehnic, pe o perioadă de 3-6 luni, cu posibilitatea de prelungire, pentru companiile din sectorul auto, inclusiv piese de schimb și acesorii auto.

·        Simplificarea procedurii de declarare/aplicare a somajului tehnic pentru motive de sănătate publică.

·        Reglementarea telemuncii și reducerea timpului de muncă să poată fi dispuse fără acordul salariatului/sindicatului.

·        Acordarea ajutorului de somaj pentru toți salarații disponibilizati  / încetare CIM, chiar dacă nu au stagiul de 12 luni de cotizare.

·        Plata în regim de urgență a datoriilor statului către societăți: ex. , concedii medicale.

·        Amânarea termenelor de declarare și de plată a taxelor și impozitelor, atât pentru persoanele fizice, cât și juridice, pe o perioadă de 3-6 luni.

·        Posibilitatea accesării de către companiile afectate de Covid-19 a unor linii de credit garantate de stat cu dobânzi subvenționate, pe perioadă de 3-6 luni.

·        Amânarea/reeșalonarea la plată a creditelor bancare și a dobânzilor aferente pentru firmele afectate, pe o perioadă de 3-6 luni.

·        Eliminarea popririlor pe perioada forței majore pentru firmele afectate.

·        Identificarea unor soluții, atât la nivel național, cât și european, pentru asigurarea continuității fluxurilor de transport marfa: discuții cu statele europene pentru garantarea unor de culoare de transport, fluidizarea tranzit în vămi.

·        Amânarea țintelor europene de reducere a emisiilor CO2 pentru autovehicule, (referință Green Deal) ex. ținta CAFE 2021 = 95 CO2/km, puternic influențată de disponibilitatea vehiculelor hibride și electrice.

·        Menținerea calendarului asumat pentru investițiile în infrastructură de transport cu impact major in economie (ex: Craiova – Piteşti, Sibiu – Piteşti).

·        Posibilitatea acordării  de concediu fără plată (CFS) salariaților pentru 30 zile cumulate în perioada crizei, așa cum era specificat în CCM la nivel național 2007 – 2010 ( art 43, alin 5).

·        Interzicerea conflictelor colective și grevelor.

·        Posibilitatea suspendării contractelor de ucenicie în situația suspendării parțiale sau totale a activității angajatorului ca măsură luată de angajator în contextul combaterii răspândirii virusului Covid-19.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te