În primele 8 luni ale acestui an România a trimis la export mărfuri în valoare de peste 62 de miliarde de euro și a importat produse de peste 80 de miliarde, a transmis marți INS.
În primele 8 luni ale acestui an România a trimis la export mărfuri în valoare de peste 62 de miliarde de euro și a importat produse de peste 80 de miliarde, a transmis marți INS.
Codrii din Hunedoara ascund nu doar rămășițele numeroaselor așezări antice, unele încă neexplorate, dar și locuri încărcate de mister, unde au funcționat în trecut exploatări miniere de fier și de metale rare.
Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care obligă supermarketurile și hipermarketurile să monteze case de marcat speciale pentru familiile cu copii mici.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Budapesta, că Ungaria ar putea apela la "căile diplomatice binecunoscute" ca să încerce "să îi lămurească şi pe vecinii mai de la vest" că nu există impedimente pentru aderarea României la Spaţiul Schengen.
Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe, la persoane suspectate că au folosit 160 de cărţi de identitate false şi peste 70 de documente reale pentru a contracta credite online, provocând un prejudiciu de peste un milion de lei.
Aeroportul Londra Luton, folosit și de low-cost-urile din România, este paralizat de un incendiu puternic izbucnit într-una din parcările supraetajate. O parte din aceasta s-a prăbușit. Toate zborurile sunt anulate cel puțin până la ora 14.00 (ora României).
Întrebat dacă ar strânge mâna însângerată a lui Vladimir Putin pentru a opri războiul din Ucraina, Zelenski a explicat că președintele rus nu vrea să înceteze conflictul.
Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al Comandamentului NATO, atrage atenţia că, dacă nu vom reface rezerva Armatei pe principiile voluntariatului, va trebui să reintroducem serviciul militar obligatoriu, având în vedere şi numărul redus de rezervişti voluntari pe care îl avem.