Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,94 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,95 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Povestea miresei care a murit în noaptea nunții. Se spune că și acum își caută soțul pe drum

DE Alin Crișan | Actualizat: 06.12.2023 - 19:45
Povestea miresei care a murit în noaptea nunții. Se spune că și acum își caută soțul pe drum - Foto: Colaj/ Facebook
Povestea miresei care a murit în noaptea nunții. Se spune că și acum își caută soțul pe drum - Foto: Colaj/ Facebook

Povestea Margaretei, mireasa care a murit în noaptea nunții, trezește fanteziile căutătorilor de supranatural. Se spune că și acum își caută soțul pe „Drumul Crucilor”.

SHARE

Un loc din Dâmbovița trezește fanteziile căutătorilor de paranormal. În apropiere de Găeşti, există o troiță numită „Troiţa Miresei”, sau „Troiţa Margaretei” ce are la bază povestea tragică a unei tinere care a murit în noaptea nunții, în timp ce se întorcea spre casă.

Povestea tristă a avut loc în septembrie 1936. Margareta Ştefănescu avea 26 de ani şi tocmai se căsătorise cu fiul reputatului arhitect Ion Mincu.

Povestea miresei care a murit în noaptea nunții

Mireasa era fiica unui boier filantrop din Câmpulung Muscel - Gheorghe Ştefănescu. Cununia avusese loc la Bucureşti, iar tinerii însurăţei se îndreptau spre un conac unde totul era pregătit pentru nuntă. 

Citește și: Mireasă ucisă de o bestie din adâncuri, chiar a doua zi după nuntă. Soțul ei a împietrit de frică

Din păcate, însă, autoturismul lor s-a lovit violent de un cap de pod, iar Margareta Ştefănescu a fost singura care şi-ar fi pierdut viaţa, fiind tăiată în zona gâtului, toţi ceilalţi ocupanţi ai maşinii fiind neatinşi.

Zdrobiţi de durere, părinţii tinerei, Elena Luiza şi Gheorghe Ştefănescu, şi-au îngropat unicul copil la cimitirul Bellu din Bucureşti, îmbrăcată în rochie de mireasă.

Tatăl Margaretei a ridicat la locul tragediei o troiţă în memoria fiicei sale. În zecile de ani scurse de atunci, în zonă au avut loc multe accidente mortale, iar drumul a fost botezat de localnici Drumul Crucilor.

Ce scrie pe zidul troiţei: „Acest sfânt lăcaş, cu hramul Sf M. Mc. Gheorghe, a fost ridicat în memoria miresei Margareta Ştefănescu, care a decedat în ziua nunţii ei, pe 24.09.1936 – accident de maşină. De atunci şi până acum s-au întâmplat mai multe accidente pe tronsonul de 2 km, din Dn 7, la ieşirea din Găeşti”.  

Cum şoseaua este dreaptă în acea zonă şi cu vizibilitate maximă, oamenii au început să creadă că sufletul miresei moarte îşi caută în continuu iubitul de care a fost despărţită atât de brutal, potrivit adevărul.ro.

Citește și: Povestea fetei care bântuie Cetatea Ardud. Fermecată de un soldat austriac, tatăl o blesteamă

Motivul de a crede în această superstiție este dat și de faptul că în tragediile rutiere îşi pierd viaţa în special bărbaţi. Cei mai mulți bărbați au murit, în accidente rutiere, în anul 2008 - nu mai puțin de 12.

În cazul multor dintre accidentele rutiere produse în trecut, și din care șoferii au scăpat cu viață, oamenii legii nu au reușit să afle nimic de la conducătorii auto despre împrejurările în care au avut loc evenimentele, pentru că aceștia nu își mai aminteau nimic.

Influenţaţi sau nu de legendă, unii au spus că au văzut în dreptul troiţei o nălucă ce seamănă cu o femeie îmbrăcată în rochie albă de mireasă.

Citește și: Legenda „Julietei din Ardeal”, mireasa obligată de tată să se mărite. Ce s-a întâmplat la biserică

Preotul paroh al Bisericii Miresei de pe Dealul Flămânda a săvârșit mai multe slujbe în trecut la troiță, fiind convins că acolo este o „încărcătură energetică negativă”. Preotul a venit acolo împreună cu enoriaşii de la Câmpulung, la o resfinţire a troiţei, după ce a fost renovată, potrivit cronica-găeștiului.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te