Omul nu a avut frâne și nici mecanisme inhibitorii. Veteranul propagandist comunist a mistificat în permanență, fără urmă de căință, a desfigurat, distorsionat și falsificat lucrurile în ultimii treizeci de ani.
Nimeni nu s-a opus mai vehement dezvăluirii crimelor comunismului și pedepsirii celor vinovați decât Ion Iliescu și formațiunile pe care le-a condus (de fapt, aceeași reîncarnare a PCR sub varii pseudonime). Mai suntem unii care n-am uitat cuvintele disprețuitoare ale lui Adrian Năstase, succesorul desemnat al lui Ion Iliescu în fruntea PDSR (azi, PSD) și a României, despre cei care „ling dosare”.
Ion Iliescu rămâne numele regimului pe care atâția îl consideră, pe bună dreptate, responsabil de eșecul marilor speranțe din decembrie 1989 și pentru ruinarea vreme de atâția ani a șanselor țării de a ieși din marasmul post-totalitar. Nu scriu aceste rânduri împins de vreo ostilitate personală. Ele sunt rezultatul reflecțiilor mele îndelungate despre rolul lui Ion Iliescu în comunism și în post-comunism, privit în perspectivă comparată. Dacă mă gândesc și la alți lideri ai formațiunilor succesoare ale partidelor comuniste, la un Gyula Horn, la un Algirdas Brazauskas, la un Aleksander Kwaśniewski, reiese limpede că Iliescu aparține speciei numită de profesorul Ken Jowitt a dinozaurilor leniniști.
Citește comentariul integral al lui Vladimir Tismăneanu pe platforma de dezbateri Marginalia
