"Ceea ce chiar eu întreprind acum în SUA este intensificarea eforturilor Statelor Unite pentru a spori propriile cheltuieli de apărare şi pentru a ne sprijini aliaţii din Europa şi din întreaga lume.
Va fi nevoie să lucrăm la asta pentru a trimite cel mai puternic mesaj lui Putin, trebuie să investim cel puţin 3 până la 5% în propria noastră armată pentru nevoile de apărare.
Vom fi aici pe termen lung
Pentru că reducerea propriilor cheltuieli de apărare, în timp ce Rusia îşi creşte armata şi devine din ce în ce mai agresivă, i-ar trimite lui Putin un mesaj greşit, dar, în acelaşi timp, ar trimite şi aliaţilor noştri un mesaj greşit.
Suntem aici pentru a spune că nu vom lăsa să se întâmple aşa ceva. Vom fi aici pentru dumneavoastră, pe termen lung", a spus, într-o declaraţie de presă, senatorul american James M. Inhofe.
Au fost subliniate importanţa cooperării militare şi colaborarea în cadrul parteneriatului strategic.
"Pentru noi, cooperarea cu partenerul american are o importanţă maximă. Militarii noştri au stat umăr la umăr în teatrele de operaţiuni. Nu discutăm doar de o cooperare în exerciţii, iată că trupele noastre au fost împreună în teatre de operaţiuni şi spuneam de Afganistan şi de Irak.
Propriu-zis, Armata s-a transformat prin sprijinul şi contribuţia partenerului nostru american. Aminteam cele două decade de cooperare, aminteam aniversarea a 10 ani de la semnarea parteneriatului strategic, 5 ani de la operaţionalizarea Bazei de la Deveselu. Sunt elemente extrem de importante, care în timp au însemnat muncă, cooperare, instruire şi, încă o dată, participare în teatre de operaţiuni", a afirmat secretarul de stat în MapN Simona Cojocaru.