joi 12 martie
EUR 5.0938 USD 4.4079
Abonează-te
Newsweek România

Politico: Ucraina respinge "pacea rusească". Zelenski către Trump: "Puneți presiune pe Putin, nu pe noi"

Data publicării: 12.03.2026 • 13:10 Data actualizării: 12.03.2026 • 13:10
Volodimir Zelenski și Donald Trump - Foto: Profimedia images
Volodimir Zelenski și Donald Trump - Foto: Profimedia images

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski îi cere președintelui Donald Trump să exercite mai multă presiune asupra lui Vladimir Putin pentru a opri războiul. Liderul de la Kiev refuză să accepte ultimatumurile Rusiei privind cedarea teritoriilor.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj direct către președintele Donald Trump, cerându-i să exercite mai multă presiune asupra liderului rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului, în loc să îl preseze pe el să accepte un armistițiu în condițiile impuse de Moscova.

Ucraina respinge "pacea rusească". Zelenski către Trump: "Puneți presiune pe Putin, nu pe noi"

Într-un interviu acordat pentru Politico.eu la palatul prezidențial din Kiev, liderul ucrainean a declarat că poporul său este obosit după mai bine de patru ani de război, dar nu este dispus să accepte pierderea unor teritorii din estul țării.

„Avem nevoie de negocieri. Le susținem. Nu avem încredere în Rusia, dar cred și am încredere că americanii vor cu adevărat să pună capăt acestui război. Sper că ne vor ajuta, dar avem nevoie de mai multă presiune asupra Rusiei, nu asupra mea”, a spus Zelenski. 

Declarațiile lui Zelenski vin după ce președintele Donald Trump și-a exprimat recent frustrarea față de liderul ucrainean și a spus că acesta ar trebui „să se pună pe treabă” și să ajungă la un acord de pace.

Trump a sugerat că are mai multă încredere în disponibilitatea lui Vladimir Putin de a negocia un armistițiu decât în cea a lui Zelenski.

„Cred că Putin este gata să încheie un acord”, a declarat liderul de la Casa Albă.

Citește și: Germania "ridică scutul" deasupra Ucrainei. Kievul a primit noi rachete pentru sistemele antiaeriene Patriot

De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie 2025, Kievul și mai multe capitale europene și-au exprimat îngrijorarea că Washingtonul ar putea adopta o poziție mai favorabilă Moscovei în negocierile privind viitorul conflictului.

Ucraina cere garanții de securitate clare

Zelenski a declarat că Ucraina are nevoie de claritate în privința garanțiilor de securitate pe care Statele Unite ar putea să le ofere în eventualitatea unui acord de pace cu Rusia.

„Să fim sinceri. Pentru noi, este foarte important, dar nu avem un răspuns clar”, a spus liderul ucrainean.

El a relatat o discuție directă cu Donald Trump pe tema acestor garanții.

„Președintele Trump mi-a spus: «Aveți încredere că garanțiile noastre de securitate pot fi mai puternice decât NATO?» I-am răspuns: «Da, astăzi depinde de dumneavoastră. Depinde de dumneavoastră, domnule președinte. Dumnezeu să ne binecuvânteze dacă vom avea garanții de securitate mai puternice decât NATO. Dar ce se va întâmpla după dumneavoastră? Și ce se va întâmpla după mine?»”, a spus Zelenski.

Potrivit liderului ucrainean, astfel de garanții ar trebui aprobate de parlamentele naționale și de Congresul SUA pentru a nu putea fi anulate de viitoare administrații.

Citește și: Volodimir Zelenski vine la București. Liderul de la Kiev va discuta cu Nicușor Dan despre cooperarea regională

Tensiuni și cu premierul Ungariei

În paralel, Zelenski încearcă să mențină sprijinul statelor europene pentru Ucraina, în contextul tensiunilor cu premierul ungar Viktor Orbán.

Ungaria și Slovacia blochează un împrumut de aproximativ 90 de miliarde de euro pregătit de Uniunea Europeană pentru a susține economia și industria de apărare a Ucrainei.

Liderul de la Kiev a cerut statelor europene să pregătească un plan alternativ în cazul în care veto-ul Ungariei nu va fi retras.

„Noi și Europa, cu toții avem nevoie de acest plan B”, a spus Zelenski. „Partenerii noștri europeni și prietenii noștri adevărați știu că noi nu apărăm doar valorile ucrainene, ci apărăm libertatea întregii Europe.”

Președintele ucrainean l-a acuzat direct pe Viktor Orbán că acționează în interesul Moscovei și că blochează sprijinul european pentru Kiev.

„El este de partea liderului rus. Face același lucru, blocând totul pentru Ucraina. Singurul lucru pe care nu îl face astăzi este să atace teritoriul nostru cu rachete sau drone”, a declarat Zelenski.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră