Finala concursului s-a desfășurat în perioada 31 iulie - 2 august în Anaheim, California, SUA, iar elevul român a împlinit 18 ani chiar pe drumul spre America.
În acest an s-au întrecut la concurs 560.000 de candidați din întreaga lume, iar în finală Tiberiu a concurat cu 156 de competitori din 49 de țări.
Odată cu titlul și medalia de aur câștigate, Tiberiu a obținut și un premiu de 7.000 de dolari și un Xbox One din partea Microsoft.
„Performanța mea în utilizarea aplicațiilor Word și Excel sunt doar o pârghie pentru alegerea universității. Oscilez între a studia inteligența artificială la Universitatea Nottingham din Regatul Unit sau la MIT, după care intenționez să mă întorc în țară, pentru a-mi valorifica competențele profesionale. Încerc permanent să-mi depășesc limitele. Credeți în voi înșivă și haideți să ne facem țara mândră de noi!", a declarat Tiberiu Danciu.