Traumele care lasă cicatrici pe suflet. Rădulescu: Mă ținea cu capul în jos. Mă bătea să mor repede

DE Daniel Toșa | Actualizat: 01.02.2023 - 15:22
Traumele care lasă cicatrici pe suflet. Rădulescu: Mă ținea cu capul în jos. Mă bătea să mor repede - FOTO: Facebook/CARMEN RADULESCU
Traumele care lasă cicatrici pe suflet. Rădulescu: Mă ținea cu capul în jos. Mă bătea să mor repede - FOTO: Facebook/CARMEN RADULESCU

Cântăreața de muzică ușoară, Carmen Rădulescu a povestit la împlinirea vârstei de 59 de ani un episod staniu din copilăria ei atunci când mama ei biologică a maltratat-o și apoi a abandonat-o la un cămin de copii. Salvarea ei a venit la vârsta de 9 luni când a fost adoptată.

SHARE

Carmen Rădulescu a fost mereu o prezență rafinată și discretă. Artista care a împlinit frumoasa vârstă de 59 de ani a avut o viață destul de grea, plină de drame. Din cauza problemelor, aceasta s-a refugiat la un moment dat în alcool.

Solista a trecut printr-un mariaj eșuat, și-a pierdut fiul din cauza divorțului și nu a avut parte de înțelegere din partea socrilor săi. Când a crezut că și-a întâlnit marea iubire, pe Sorin Oprea, frumoasa poveste de dragoste s-a transformat într-un coșmar. 

Copilărie de coșmar

Artista a povestit un episod care i-a marcat copilăria și modul brutal în care a fost tratată pe când avea numai câteva luni de viață. Deși era numai o mână de om a supraviețuit miraculos traumelor fizice pe care mama ei i le aplica. 

"Norocul ei" a fost că femeia căreia Carmen Rădulescu refuză să-i zică "mamă" a abandonat-o într-un cămin de copii și a fost adoptată de o familie cu suflet mare care i-a oferit "copilăria pierdută".

Citește și: Cristian Diaconescu, la Newsweek Live: „Occidentul va încerca să scurteze războiul din Ucraina”

"Am fost lăsată la un cămin de copii până au venit părinții mei adoptivi și m-au luat, aveam 9 luni. Am avut una din cele mai fericite și mai împlinite copilării", a declarat cântăreața Carmen Rădulescu.

Artista povestește că familia adoptivă nu i-a spus că este adoptată, probabil pentru a o proteja, numai că avea să afle crudul adevăr în urma unui telefon primit pe neașteptate.

"Nu mi-au spus din start că sunt adoptată, am aflat pe la 8 ani. Asta prima dată. Eram singură acasă, a sunat telefonul, am răspuns și o voce de femeie mi-a zis "eu sunt mama ta’" Care mama? Știam că a mea e la serviciu. Am închis telefonul și, când a venit mama, i-am povestit. S-a albit la față și mi-a zis că, data viitoare când mai sună, să-i transmit să ne lase în pace ca să nu chemăm Miliția.

Citește și: Se încinge lupta pentru Primăria Capitalei: Nicușor Dan a crescut în sondaje. O „presează” pe Firea

Da, a mai sunat când aveam 11 ani, și apoi după. Eu nu pot s-o numesc mamă, doar femeie.  Pe la 14 ani îi tot auzeam pe vecini vorbind, șoptind. Așa că m-am dus la mama și am întrebat-o direct dacă sunt adoptată.

M-a luat în bucătărie și mi-a povestit tot, cum am fost bătută, abandonată, că nu am fost dorită. O asistentă a prins-o pe femeia care m-a născut că mă ținea cu capul în jos și mă bătea pe coloană, să mor mai repede. I-a zis "decât să o chinui mai bine o dai la o casă de copii". Am aflat că aș avea și două surori, dar nu mă mai interesează acest subiect", spune artista pentru Fanatik.

Mama adoptivă i-a dat cel mai de preț sfat

"Încă din clasa a 9-a când am luat prima etapă la "Steaua fără Nume" mama îmi spunea, fiind deja o vedetuță în Onești, să nu uit niciodată de unde am plecat. Dacă voi ajunge unde îmi doresc și eu și ei, să nu uit să respect oamenii, să salut de la portar la ministru", a povestit Carmen Rădulescu.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te