România dă lovitura în UE: Un produs tradițional din Delta Dunării primește recunoaștere europeană
Un nou produs românesc a obținut recunoașterea europeană. Este vorba de „Batog de sturion” IGP, cel mai nou membru al listei de 16 produse tradiționale românești protejate la nivelul Uniunii Europene.
Fabricat din filé dorsal de sturion din acvacultură, produsul se remarcă prin gustul dulce-sărat, textura compactă și afumarea cu lemn de esență tare.
Această indicație geografică protejată (IGP) confirmă legătura strânsă dintre regiunea Tulcea, Delta Dunării și calitatea autentică a preparatului, adăugând valoare patrimoniului culinar românesc.
România dă lovitura în UE: Un produs tradițional din Delta Dunării primește recunoaștere europeană
”În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din data de 18 februarie 2026, a fost publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/358 al Comisiei, din 11 februarie 2026, privind înregistrarea indicaţiei geografice „Batog de sturion” (IGP) în Registrul Uniunii al indicaţiilor geografice, în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1143 al Parlamentului European şi al Consiliului”, anunţă Ministerul Agriculturii.
Citește și: Peste 400 de kilograme de pește confiscate în Deltă. Nici sturionii nu au scăpat de furia pescarilor
IGP „Batog de sturion” din România este un produs alimentar obţinut din filé dorsal de sturion din acvacultură. Aceşti sturioni au caracteristici dezirabile precum dieta alimentară apropiată de cea a sturionilor din mediul natural şi faptul că trăiesc în condiţii propice dezvoltării şi reproducerii, într-un mediu controlat, fără contaminanţi. Filetat, depielat şi porţionat manual, produsul are o structură compactă, pentru o feliere uşoară, conform Observator.
Procesul de fabricaţie a „Batogului de sturion” include sărarea cu un amestec de sare gemă şi zahăr, zvântarea pentru obţinerea consistenţei cu o umiditate reziduală de minim 35 %, precum şi afumarea cu fum din lemn de esenţă tare, pentru desăvârşirea gustului şi a culorii. Gustul dulce-sărat este însoţit de un gust „de carne”, specific speciilor de sturion.
Astfel, celor 15 produse româneşti recunoscute şi înregistrate la nivel european li se alătură, începând de astăzi, cea de-a 16-a denumire protejată – „Batog de sturion” (IGP).