13.900.000 de turiști s-au cazat în România, anul trecut. Ce au vizitat?
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în anul 2025, au însumat 13,9 milioane de persoane, în scădere cu 2,4% față de anul 2024.
Un raport al Institutului Național de Statistică (INS), publicat vineri, arată câți turiști a primit România anul trecut.
Astfel, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în anul 2025, au însumat 13,9 milioane de persoane, în scădere cu 2,4% față de anul 2024.
Din numărul total de sosiri, sosirile turiștilor români au reprezentat 81,4%, în timp ce sosirile turiștilor străini au reprezentat 18,6%.
Citește și: Tichetele de vacanţă ar putea să fie eliminate gradual, anunţă ministrul Economiei, Irineu Darău
13.900.000 de turiști s-au cazat în România, anul trecut. Ce au vizitat?
Înnoptările înregistrate, anul trecut, în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat) au însumat 29,685 milioane, în scădere cu 1,7% față de cele din anul 2024.
Din numărul total de înnoptări, cele ale turiștilor români au reprezentat 82,1%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 17,9%.
Durata medie a șederii a fost de 2,1 zile atât la turiștii români cât și la turiștii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a fost de 29,8% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în scădere cu 1,1 puncte procentuale față de anul 2024.
Citește și: România turistică, în declin. Străinii ne ocolesc. Care sunt principalele destinații alese?
Pe județe, în anul 2025, numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Municipiul București (2,05 milioane persoane), Constanța (1,8 milioane persoane) și Brașov (1,3 milioane persoane), iar înnoptările turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat) au consemnat valori mai mari în: Constanța (5,5 milioane persoane), Municipiul București (4,1 milioane persoane) și Brașov (2,6 milioane persoane).
Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în anul 2025, au provenit din Germania (246.500 persoane), Italia (225.000 persoane) și Israel (182.600 persoane).
În luna decembrie a anului trecut, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat) au însumat 907.400 persoane, în scădere cu 5,8% față de cele din luna decembrie 2024. Sosirile turiștilor români au reprezentat 78,1%, iar sosirile turiștilor străini 21,9%.
Înnoptările înregistrate în decembrie 2025 au însumat 1,7 milioane, în scădere cu 6,2% față de cele din luna decembrie 2024. Înnoptările turiștilor au reprezentat 75,1%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au înregistrat un procent de 24,9%.
Durata medie a șederii în ultima lună a anului trecut a fost de 1,8 zile la turiștii români și de 2,1 zile la turiștii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna decembrie 2025, a fost de 23,2% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în scădere cu 1,9 puncte procentuale față de luna decembrie 2024.