Cât de legal e să îți faci un buncăr anti-atomic în România și cât costă? Doar bogații și-l permit

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 09.04.2024 - 14:50
Românii vor să-și facă buncăre antiatomice Foto: Profimedia Images - rol ilustrativ
Harta buncărelor antiatomice din România Foto: adapostulmeu.ro
Buncăr antiatomic Foto: OLX
Anunț buncăr antiatomic pe OLX Foto: OLX

De teama bombei nucleare, în contextul războiului din Ucraina, românii se gâdesc tot mai serios să-și facă buncăre antiatomice. Prețul unei astfel de construcții ajunge la cel al unui apartament de două sau trei camere, poate chiar mai scump, în funcție de materile și facilități.

SHARE

Avem un război la graniță iar românii se gândesc serios să se portejeze în caz de atac nuclear. Astfel că mulți deja se gândesc să își facă singuri buncăre antiatomice acasă. 

În România există peste 4.500 de buncăre, teoretic. Cele mai multe dintre acestea sunt în București. Acestea pot fi folosite de populație în caz de război. 

Românii se tem de bomba nucleară și vor să-și construiască  buncăre antiatomice. Cât costă unul?

Încă de la primele amenințări cu arme nucleare sau atacuri asupra centralei de la Zaporojie, românii au început să-și facă griji pentru siguranța lor. Astfel că cei care nu locuiesc în blocuri sau în zonele unde există buncăre antiatomice vor să își construiască singuri astfel de adăposturi. 

Newsweek a vorbit cu autoritățile și au precizat că este nevoie de autorizație în acest sens. ”Pentru orice construcție este nevoie de autorizație”, ne-a spus un reprezentant al primăriei Capitalei. 

O astfel de construcție nu este foarte ușoară și nici ieftină. Și totul trebuie să respecte calea legală și de siguranță. Iar prețurile sunt pe măsură.

Citește și: HARTA România are 4.500 de adăposturi antiatomice. Vezi care e cel mai apropiat de casa ta

Și nu numai românii au astfel de spaime. Oameni de pe întreg globul doresc să știe că se pot adăposit în siguranță în caz de calamitate. 

De altfel, după filmul apocaliptic al lui Sam Esmail de pe Netflix, Leave the World Behind, și știrile care au apărut în luna decembrie despre buncărul de 500 de metri pătrați pe care Mark Zuckerberg îl construiește sub ferma sa din insula Kauai, afacerea cu adăposturi fortificate este în plină ascensiune, scrie Hollywood Reporter.

În România, pentru a-ți face un buncăr antiatomic trebuie să iei în calcul foarte multe aspecte ce țin de terenul udne vrei să-l construiești, materialul, facilitățile, aprobările și așa mai departe. 

Cum se construiește un buncăr antiatomic

Iată câteva lucruri pe care trebuie să le iei foarte în serios atunci când vrei să investești într-o astfel de construcție:

Ca orice construcție din România, buncărul are nevoie de aprobare, chiar dacă este în curtea ta. Astfel, trebuie să te adresezi departamentului de urbanism din cadrul primăriei de care aparține localitatea în care vrei să faci acest adăpost. Tot de la primărie vei afla și dacă mai ai nevoie de alte documente în acest caz. 

Însă, îaninte de toate, ai nevoie de un proiect. Acesta trebuie întocmit de un arhitect împreună cu un inginer structurist pentru a fi sigur că adăpostul va rezista calamităților și iar construcția lui nu va provoca chiar ea stricăciuni la conductele de apă sau de gaze, de exemplu. 

Buncărele pot fi construite din containere deja pregătite pentru a fi instalate sub pământ sau din ciment. Important este ca structura să protejeze cu adevărat în situații extreme. 

Amplasarea acestor adăposturi se face la adâncimi de 1-6 metri, poate chiar mai mult. Din acest motiv este important să luați în calcul utilajele folosite și care generează costuri.

De asemenea, trebuie să ai în vedere că un buncăr trebuie să fie dotat cu generator, filtre de aer, ventilatoare, sisteme de îndepărtare a reziduurilor. În plus după ce este gata, trebuie să ai în vedere aprovizionarea cu alimente, apă, medicamente, haine, pături. Aceste adăposturi ar trebui să aibă și un mobilier cât mai economic dar practic. 

Cât costă să construiești un buncăr antiatomic la tine în curte?

Pe internet sunt anunțuri despre prețurile de construcție ale unor astfel de buncăre. 

Prețurile pornesc de la 50.000 € însă, în funcție de spațiu, material și de dotări, prețul poate urca chiar și la 100.000 €.

Dar se pot închiria locuri în diverse buncăre private. Un bucureștean anunța pe un site de anunțuri că oferă sper închiriere locuri în buncăr.

Acesta este situat la o adâncime de doi metri sub pământ și o înălțime de doi metri și jumătate. Adăpostul este unul dichisit, dotat cu grup sanitar, și de alimentare cu apă. Iar prețul este pe măsură: 200 de euro pe lună pentru un singur loc, scrie infoactual.ro.

Românii se află printre clienții celui luxos buncăr antiatomic din lume. Este vorba despre un proiect dezvoltat în Germania, iar un singur loc aici costă  între 35.000 și 2.000.000 de euro, conform fanatik.ro.

Citește și: Dilema românilor care vor să își construiască un buncăr. Este necesară autorizație de construire?

Cine este vedeta din România catre are buncăr antiatomic?

Sunt și români care au propriile buncăre antiatomice, Printre aceștia este celebrul designer Romanița Iovan. Ea are buncăr antiatomic atât în vila sa în care locuiește, precum și în clădirea de birouri care-i aparține.

Acum 20 de ani, când am făcut blocul, ne-a obligat să avem. Nu cred că dețin mulți așa ceva. Sunt puține clădiri în București dotate cu asta. Așa am și acasă. Doar să mă prindă aici, să nu fiu pe străzi sau în altă pare.

Legea prevede ca în caz de pericol să iei toți oamenii de pe stradă, să-i adăpostești. Așa voi face, dacă nu-s plecată. Am totodată colaboratori cu firme pe toate sistemele, de control – acces, de detecție incendiu, de pază, de curățenie, de îngrijit ferestre', a mărturisit aceasta, potrivit Viva.ro.

În România sunt aproximativ 5.000 de buncăre. Foarte multe dinte acestea sunt în București. Numai aici sunt peste 1.700 de astfel de adăposturi. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a lansat și o hartă cu aceste adăposturi care poate fi accesată pe site-ul oficial adapostulmeu.ro.

Cu acest instrument, cetățenii pot identifica cu ușurință cel mai apropiat buncăr din zona în care locuiesc. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te