DNA a anunțat joi că procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada decembrie 2019 - prezent.
Joi dimineață, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au loc percheziții domiciliare în 22 de locații din județele Brașov, Harghita și Iași, din care patru sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. La perecheziții iau parte lucrători ai Direcției Generale Anticorupție și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Conform unor surse judiciare, au loc descinderi și la spitale COVID legat de modul în care au fost făcute achizițiile pentru materiale sau aparatură. Astfel, procurorii au descins la Spitalul de Boli Infecțioase și la Spitalul de Neuropsihiatrie Brașov, precum și la Spitalul din Odorheiu Secuiesc (Harghita). De asemenea, sunt percheziţii la Biroul de Operaţiuni Speciale din Poliția Braşov, potrivit hotnews.ro.
„În cursul zilei de 03 decembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 de locații situate pe raza județelor: Brașov, Harghita și Iași, din care patru sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcție Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul transmis de DNA joi dimineață.