Interlopul Bogdan Pruia a fost reținut pe polițiștii din cadrul IPJ Constanța, după ce în seara de 3 noiembrie a anului 2022 i-a tăiat urechea unui bărbat, cu un cuțit, pe una din străzile cartierului Tomis Plus din Constanța. Totul a plecta de la un conflict mai vechi.
Interlopul ar fi cunoscut în rândul apropiaților săi ca un om de încredere al lui Daniel Bădrăgan, zis Nas.
Arestat preventiv din data de 15 noiembrie 2022, bărbatul a tot formulat contestații, solicitând înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă. După ce magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis, luna trecută, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, în urma apelului, Tribunalul Constanța a revenit la decizia inițială, Bogdan Pruia rămânând în arest preventiv până în data de 13 martie 2023, conform Replicaonline.
Citește și: Tânăra ucisă în Gorj a zgâriat cu unghiile mașina polițistului care-a fugit când a apărut criminalul
Și-a ucis iubita în bătaie
Bogdan Marian Pruia a mai avut în trecut probleme cu legea. În anul 2008 acesta a fost arestat după ce și-a bătut cu bestialitate fosta prietenă, până aceasta a decedat. În seara de 2 spre 3 ianuarie 2008, în jurul orei 01:30, Bogdan Pruia s-a întâlnit cu fosta lui prietenă, Reli Geanina Anghelache, în fața unui bar din comuna Saligny. Supărat că tânăra se afla în local la acea oră, individul a coborât din mașină, s-a dus la ea, a apucat-o de mână și a tras-o cu forța în autoturismul său, obligând-o să-l însoțească. Bogdan Pruia a oprit pe una din străzile localității, moment în care și-a agresat fizic fosta prietenă folosind o bâtă. Tânăra a ajuns inconștientă la spital, ulterior decedând.
La acel moment, individul era recidivist, având în trecut o condamnare pentru mai multe furturi. Tânărul fusese eliberat din penitenciar cu doi ani în urma comiterii infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte. Deși viața acestuia a fost una tumultoasă, în ultima perioadă Bodan Pruia se afișa pe rețelele de socializare ca fiind pasionat de DJ-ing.