Poliţia Română a acţionat, în ultima săptămână, pe baza mai multor analize ale structurilor specializate, astfel încât siguranţa comunităţii să fie prioritară, iar , se arată într-o precizare a IGPR, după o postare pe Facebook a sindicatului Europol care face referire, ironic, la acţiunile desfăşurate de poliţişti cu ocazia priveghiului şi înmormântării lui Florin Mototolea, cunoscut ca Emi Pian.
„Poliţiştii implicaţi în această operaţiune au dat dovadă de profesionalism şi responsabilitate, fiecare dintre ei înţelegând că acest eveniment trebuie să fie gestionat în aşa fel încât să nu existe incidente ce pot pune în pericol siguranţa publică", a transmis, luni, Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Poliția Română a condamnat postarea ironică făcută de sindicatul Europol, spunând că unele „anecdote" ale unui lider sindical se bazează pe lipsa de experienţă în munca operativă
Citește și: EXCLUSIV Emi Pian, ucis de liberarea condiționată: ar fi ieșit din pușcărie în ianuarie 2021
„Această constatare se bazează pe faptul că acesta (cel care a publicat postarea Europol, n.r.) nu a încercat să afle informaţiile exacte transmise de instituţie, ci a preferat să dea o interpretare eronată. Este foarte simplu să stai pe margine şi să comentezi, iar pentru credibilitate să născoceşti scrisori, în numele unor oameni care şi-au făcut datoria. Poliţia Română este în slujba comunităţii şi nu ne interesează să acţionăm pentru imagine, ci considerăm că rezultatele trebuie văzute în gradul ridicat de siguranţă al cetăţeanului", conform IGPR.
Sindicatul Europol a publicat, luni, pe Facebook, o postare care face referire, ironic, la acţiunile desfăşurate de poliţişti cu ocazia priveghiului şi înmormântării lui Florin Mototolea, cunoscut ca Emi Pian.
„După ce MAI a păzit clanul interlop la priveghiul lui Pian, acest cetăţean ne-a trimis un mesaj, spunându-ne că are nevoie de pază şi protecţie pentru o nuntă unde va fi naş. Aveţi careva numărul de telefon al ministrului Vela, să îl putem pune în legătură? Poate face discount şi la elicopter sau măcar la jandarmii călare: 'Am un eveniment cu 100-120 de persoane la care sunt naş, în septembrie, şi am nevoie de pază, dezinfectant şi măşti de la MAI. Unde pot face solicitarea?'", se arată în postarea de pe pagina Sindicatului Europol.