În România, multe medicamente importante lipsesc din farmacii, iar unele spitale spun că sunt nevoite să apeleze la alte unități medicale pentru a face rost de unele tratamente. Pacienții pot afla însă detalii despre tratamentele lor.
Newsweek a scris care este motivul acestei penurii, conform declarațiilor autorităților.
Cum afli dacă un medicament este sau nu în farmacie? Instrumentul pe care-l ai la dispoziție
Autoritățile au transmis că ”în perioada sărbătorilor de iarnă au existat discontinuități în aprovizionarea unor unități farmaceutice, ca urmare a perioadei prelungite de inactivitate a distribuitorilor de medicamente. Situația a fost remediată odată cu reluarea programului normal de lucru, după 13 ianuarie a.c”.
Citește și: Ce medicamente lipsesc din farmacii? Unele pot fi decontate la pensie cu 90%. Cum pot fi înlocuite?
Agenția Națională a Medicamentului a transmis că pacienții se pot informa cu privire la statusul medicamentelor de care au nevoie, trimițând un mail.
”Pentru a veni în sprijinul pacienților, ANMDMR prin adresa de e-mail lipsamedicament@anm.ro răspunde cu promptitudine tuturor pacienților care solicită informații cu privire la lipsa sau la statutul unui medicament.
Citește și: De ce lipsesc medicamente importante din farmacii? Explicațiile autorităților: Au fost sărbători
Aspectele semnalate de farmacii cu privire la deficiențe în decontarea facturilor medicamentelor compensate și gratuite nu sunt gestionate de MS și ANMDMR, ci de CNAS prin casele judetene de asigurari de sanatate”, a mai transmis ANMDMR.
În ceea ce privește disponibilitatea medicamentelor de uz uman eliberate prin farmaciile cu circuit de spital, Ministerul Sănătății și ANMDMR au avut si vor continua întâlnirile cu producătorii și distribuitorii autorizați pentru a analiza și a găsi soluții punctuale în situațiile în care s-a constatat deficit în aprovizionare.
Citeşte şi: Care e pensia maximă pentru medicamente compensate cu 90%. Lista completă a medicamentelor
Referitor la disponibilitatea medicamentului Hidrocortizon hemisuccinnat, fiole, în urma discutiilor cu producătorul, ANMDMR poate confirma disponibilitatea începând cu luna februarie a.c., ca urmare a reînceperii producției, mai arată autoritățile. .