Copreşedintele USR PLUS Dan Barna le-a propus liderilor PNL şi UDMR, Ludovic Orban şi Kelemen Hunor, să ocupe toţi trei funcţii de vicepremieri în viitorul Cabinet, iar pentru şefia Camerei Deputaţilor să candideze Cătălin Drulă de la USR.
"Dincolo de cancanul împărţirii funcţiilor, poate învăţăm să acordăm atenţie şi lucrurilor esenţiale care chiar ne afectează viaţa, dar care se află mai puţin în reflectorul spectacolului mediatic prin care se face rating. USR PLUS a cerut de la început ca aceste negocieri să se facă cu angajamente serioase pentru a aşeza coaliţia în postura de a putea guverna credibil patru ani. România a trecut în ultimii 30 de ani prin destrămări de coaliţii cauzate de trădări sau traseism, care au denaturat voinţa cetăţenilor la vot şi acest lucru nu mai trebuie să se repete. Acum facem altfel. Punem pe primul plan guvernarea şi reformele, nu oamenii care cer funcţii pentru ei şi găştile lor politice. Anunţul făcut de către Dan Barna astăzi arată că noi suntem gata să oferim soluţii, nu să ne cramponăm de funcţii", a scris Cioloş, pe Facebook.
El a menţionat că în aceste zile atenţia a fost foarte mult focalizată în media pe partea de negocieri de funcţii şi "mai puţin spre deloc" pe partea de guvernare.
"Evident că funcţiile şi, mai ales, oamenii care le vor ocupa sunt importante. Dar la noi guvernările au fost de foarte multe ori forme fără fond, cochilii aproape goale sau umplute mai degrabă cu interese de grup decât cu o viziune despre ceea ce trebuie să se schimbe în bine prin reforme care să nu 'taie' prosteşte, ci să reducă risipa, să dea perspective celor care vor să muncească pe bune, nu să fure sau să se pună pe căpătuială. Vom discuta cu colegii de la PNL şi UDMR măsură cu măsură, pentru că asta e mai important decât cum ne împărţim funcţiile", a completat liderul USR PLUS.
Conform acestuia, trebuie abordate aspecte precum deficitul bugetar şi gestionarea acestuia, relansarea economică, reformele în Sănătate şi în Educaţie.
"În primăvară, ar trebui să începem să folosim banii europeni şi va fi nevoie să ne punem de acord în coaliţia de guvernare cum asigurăm canalizarea lor rapidă spre investiţii şi finanţarea reformelor fără să creăm birocraţie suplimentară în purul stil românesc din aceşti ultimi ani. Despre astea şi multe altele trebuie să discutăm, pentru că în momentul în care mergem în Parlament cu noul Guvern trebuie să avem un program de guvernare cu ţinte şi cu obiective clare", a explicat Cioloş, potrivit Agerpres.