joi 30 iulie
EUR 5.2337 USD 4.5926
Abonează-te
Newsweek România

BREAKING Atac rusesc la granița Poloniei. Două rachete ar fi căzut în spațiul aerian NATO, în estul Poloniei

Data publicării: 30.07.2026 • 08:25 Data actualizării: 30.07.2026 • 08:29
Rachetă rusească - Foto: Profimedia images
Rachetă rusească - Foto: Profimedia images
Crater Polonia - Foto: @Osinttechnical
Crater Polonia - Foto: @Osinttechnical

Polonia a ridicat de urgență avioane F-16 și a activat măsuri de securitate la granița cu Ucraina, după ce două rachete de croazieră rusești ar fi pătruns în spațiul aerian polonez și ar fi căzut în estul Poloniei

Polonia a activat măsuri de alertă și a ridicat în aer avioane de vânătoare F-16 după ce, în timpul unui atac aerian de amploare lansat de Rusia asupra Ucrainei, au apărut informații potrivit cărora două rachete de croazieră rusești ar fi pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian polonez, după care ar fi dispărut de pe radar.

Atac masiv la granița Poloniei. Două rachete rusești Kh-101 ar fi intrat în spațiul aerian al NATO

Potrivit canalelor ucrainene specializate în monitorizarea conflictului, două rachete de croazieră rusești de tip Kh-101 ar fi intrat în spațiul aerian al Poloniei, după care au dispărut de pe radarele ucrainene și nu au mai putut fi urmărite, potrivit Express.co.uk.

În urma alertei, a fost descoperit un crater de mari dimensiuni în estul Poloniei. Anterior, localnicii au semnalat o explozie puternică în zonă.

Crater Polonia - Foto: @Osinttechnical

Craterul se află în apropierea localității Targowisko, în estul Poloniei, la aproximativ 100 de kilometri de granița cu Ucraina.

Serviciile de urgență au securizat zona, iar armata a deschis o anchetă.

Conform acelorași surse, restul salvelor de rachete rusești ar fi avut ca țintă orașul Liov (Lviv), situat în vestul Ucrainei, în apropierea frontierei cu Polonia.

Ca măsură de precauție, autoritățile de la Varșovia au mobilizat avioane F-16 pentru patrularea zonei de frontieră în timpul atacurilor aeriene desfășurate în apropierea teritoriului polonez.

Au sunat sirenele de atac aerian în Polonia

În orașul polonez Lublin, aflat la aproximativ 100 de kilometri de granița cu Ucraina, au fost activate sirenele de raid aerian.

Totodată, pe rețelele de socializare au început să circule imagini care ar surprinde un nor de fum deasupra localității Otrocz, din estul Poloniei. Potrivit informațiilor neconfirmate oficial, fumul ar fi fost provocat de căderea unei rachete de croazieră rusești Kh-101 pe teritoriul polonez.

Facem precizarea că, până la această oră, autoritățile poloneze nu au confirmat autenticitatea imaginilor.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră