Cristian Păun: Impozitul progresiv are substrat ideologic. „Lovim bogații, dăm la săraci”. De ce nu merge?
Newsweek România a discutat cu profesorul Cristian Păun, de la ASE, despre soluţia impozitării progresive a veniturilor salariale. El spune că impozitarea progresivă este costisitoare şi, pe impozitele mari, se aplică la puţinii salariaţi cu venituri mari.
Profesorul a spus Newsweek România că majoritatea salariilor din România sunt mici sau medii şi o impozitare progresivă nu va face decât să complice lucrurile la Fisc.
Şi aşa ANAF este năucit de complexitatea sarcinilor pe care le are şi pe care nu le poate îndeplini ca lumea, îi mai dăm, susţine Cristian Păun, încă ceva complicat de făcut.
Cristian Păun, despre impozitul progresiv: Are substrat ideologic. Să lovim în bogați și să protejăm săracii
Impozitarea progresivă, afirmă Păun, e costisitoare, birocratică şi nu aduce mulţi bani la buget. Un studiu recent de la ASE arată că astfel statul ar pierde bani. Ideea are mai degrabă un substrat ideologic: să luăm bani de la bogaţi şi să-i dăm săracilor.
“E costisitor, e greu, e birocratic. Nu aduce bani mai mulți la buget. Dacă vrem impozit progresiv, cineva trebuie să facă un calcul și să arate că s-ar aduce mai mult bani la bugetul de stat.
Există un studiu făcut chiar în ASE, destul de recent. Pe niște simulări de cote de impozitare progresivă, care a arătat că, până la urmă, statul, din impozitare progresivă, pierde, nu câștigă bani.
Citeşte şi: Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR: „Dacă pui impozit progresiv pe salariu, ești idiot”
Are mai degrabă un substrat ideologic: să lovim în bogați și să protejăm săracii, într-o țară care nu prea are bogați, adică unde bogații sunt mai degrabă săraci. În orice țară mai dezvoltată de prin jurul nostru, suntem pe medie undeva la 78%-80% din media UE pe cap pe locuitor.
PIB pe cap de locuitor nu înseamnă neapărat salariu pe locuitor, înseamnă doar valoarea adăugată din care o parte e folosită să se plătească salariul, cam o treime din valoarea adăugată este salariu.”
Statele bogate ale UE îşi permit diferite tipuri de impozitare progresivă, România e săracă, faţă de ele, spune Cristian Păun. El a explicat că mirajul impozitului pe venit de 10% este o iluzie, în realitate cei cu venituri mari plătind mult mai mult.
Citeşte şi: PNL garantează: fără taxe noi, fără impozit progresiv, protecție pentru Pilonul II de pensii
“Suntem destul de departe de nivelul UE cu veniturile, ceea ce înseamnă că cel mai bogat din România e un sărac, într-o țară gen Marea Britanie, Luxemburg sau chiar țările nordice.
Ar trebui să fim puțin mai precauți, pentru că, chiar și cu cota unică de 10% (n. red.: la impozitul pe venitul salarial), cei care au venituri mai mari oricum plătesc un impozit mai mare, ca sumă.
10% din 1.000 de lei înseamnă 100 de lei. 10% din 100 de lei înseamnă 10 lei. Cel care are 100 de lei, pentru care plătește 10% impozit, plătește doar 10 lei.
Citeşte şi: PSD respinge tăierile de salarii la bugetari și propune impozitare progresivă: Tăierea nu e reformă!
Impozitul, la cel care are 1.000 de lei, este de 10 ori mai mare. Adică, chiar dacă avem cotă unică, sumele pe care le încasează statul, prin aplicarea cotei, sunt oricum progresive cu venitul.
Progresivitatea e o linie dreaptă. Ce se dorește prin acest impozit progresiv? Ca această linie dreaptă să fie transformată într-o curbă, în defavoarea celor cu venituri foarte mari. Cred că mai degrabă România, în continuare, se află într-o zonă unde bogații ar trebui îmbogățiți legal, moral, corect. Ar trebui păstrați, protejați, nu loviți cu măciuca, pentru că avem prea puțini.”
Profesorul de la ASE suţine că impozitarea progresivă este o aberaţie: la cei cu venituri mici trebuie să vii cu deduceri de impozit (adică să dai la săraci din banii pe care-i iei mai mulţi de la bogaţi).
O aberaţie matematică
“Impozitul progresiv e o aberație matematică. La salariile mici, trebuie să vii cu deduceri fiscale, chiar de impozit pe venit. În România, cele mai multe venituri sunt de natură salarială, cam 80%, și dintre acestea cele mai multe sunt veniturile sub medie, către cele mici.
Dacă aplici un impozit progresiv, va trebui să aplici unul foarte mare, la foarte puțini, care au venituri mari, ceea ce-i nesustenabil. Nu poți să te duci la cei cu venituri foarte mari, să le aplici un impozit de 80%, ca să poți să compensezi zero impozit, pentru cei cu venituri mici şi foarte mici.
Îţi mai trebuie și un sistem de deduceri fiscale, pe anumite categorii, pe care tu le consideri importante, pentru a le favoriza, pentru a le oferi aceste facilități fiscale.”
La impozite, spune Cristian Păun, suntem spre partea de sus a clasamentului din UE. A scăzut contribuţia din impozitul pe venitul salarial, dar a crescut cea din contribuţia la Sănătate. Alte state cu cotă progresivă au aceste contribuţii mai mici.
“Într-un astfel de sistem (n. red. de impozitare progresivă), impozitele sau cel puțin impozitarea salariilor e un pic diferită de ce vedem la noi. Noi avem undeva impozitarea pe cotă unică spre partea de sus a clasamentului în UE.
Adică, chiar și cu cota unică, dacă adunăm toate contribuțiile, ne aflăm undeva în partea de sus a clasamentului, pentru că de exemplu noi avem o contribuție la Sănătate foarte mare, prin comparație cu alte țări, care au cotă progresivă, unde contribuția la Sănătate e în jur de 5%, nu 10%, cum e la noi.
Am mutat sarcina fiscală în altă parte
Noi, de fapt, am mutat la un moment dat, cred că în timpul Guvernului Ponta (n. red.: impozitul pe venitul salarial a devenit 10% la 1 ianuarie 2018, în timpul Guvernului Tudose), impozitul de pe venit, care era 16%, făcându-l 10%, pe contribuții, compensând diferența pe contribuțiile la Sănătate, pe care le-am mărit la 10%. În momentul de față, avem contribuții pe salarii, pe lângă impozitul pe venit, mult prea mari.
Va trebui să vii și cu facilități fiscale. Va trebui, pentru milioane de salariați, să creezi sistemul acesta de raportare a venitului global, pe care să-l globalizăm. Practic, o să ne transforme această impozitare progresivă în PFA-uri, pe toți.
Va trebui să facem din nou acea raportare, pe declarația de venit anuală, și să venim cu tot felul de chitanțe, pe care statul să le ia la puricat, la verificat, ca să ne ofere deducerile fiscale aferente. Şi aşa este Fiscul năucit de sarcinile actuale, îi mai dăm pe cap şi o chestiune complexă, impozitarea progresivă, cu rezultate în cel mai bun caz minore.”
Până şi SUA ar fi mai prosperă fără impozit progresiv
Concluzie. Marele economist american Milton Friedman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, este unul dintre numele proeminente care s-a pronunţat contra impozitării progresive.
El a analizat ce se întâmplă după informatizarea Fiscului American (IRS – Internal Revenue System). În loc de taxarea progresivă și programele sociale tradiționale, Friedman a propus celebrul concept de impozit negativ pe venit (Negative Income Tax) ca metodă de sprijin direct pentru persoanele cu venituri mici.
Ideile sale pot fi explorate în detaliu în lucrarea sa fundamentală, “Capitalism și Libertate”. Birocraţia arborescentă a fiscalităţii americane s-a mutat din mulţimea funcţionarilor existenţi, care învârteau hârtii, în sistemul informatic complicat, care învârte acum aceleaşi documente virtuale.
Rezultatul a fost că, prin informatizarea IRS, bani cheltuiţi pe personal s-au transformat în aceiaşi bani cheltuiţi pe funcţionarea acestui sistem informatic ineficient. Şi atenţie: vorbim despre cel mai puternic economic stat din lume, SUA, care, scăpând de această povară, ar putea să devină şi mai puternic.
Profesore mananci!Taci naibii!