Altfel de efecte ale izolării din cauza coronavirusului: în București aerul este curat ca la munte

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 17.03.2020 - 19:05

Ministerul Mediului spune că, în ultima săptămână, concentraţiile tuturor poluanţilor monitorizaţi în Bucureşti s-au situat mult sub valorile limită.

SHARE

„Bucureștenii respiră, astăzi, aer de munte!”, spune ministerul, într-un mesaj publicat luni pe pagina de Facebook.

„În ultima săptămână, concentrațiile tuturor poluanților monitorizați s-au situat mult sub valorile limită. În fiecare zi, au existat unele perioade de creștere orară a particulelor PM10 și NO2, dimineața, orele 09:00-11:00, respectiv seara, orele 20:00-22:00, însă amplitudinea acestor creșteri a fost mult sub valorile obișnuite”, precizează sursa citată.

Ministerul Mediului adaugă: „După evaluarea datelor, se reconfirmă ipoteza conform căreia principala sursă de poluare a aerului din aglomerarea București este traficul rutier. Atunci când traficul se reduce, indicii de calitate arată valori foarte bune”.

Insistuție spune că, luni, la stația de la Cercul Militar, la ora 11:00, concentrația de PM10 era de 17,95 micrograme, adică o valoare apropiată de cele înregistrate de stația de monitorizare de la Fundata, județul Brașov, sau cea de la Semenic, județul Caraș-Severin, ambele amplasate „în vârf de munte”.

„Spre comparație, luni, 03 martie, la aceeași stație și aceeași oră, concentrațiile au înregistrat 130,64 micrograme”, mai spune ministerul

Aceste valori mici de poluare vin în contextul în care, la începutul lunii, în noaptea de 1 spre 2 martie în capitală a fost o poluare record, înregistrându-se depășiri chiar și cu 900-1.000% peste limitele maxim admise la poluarea cu PM2,5 (particule în suspensie cu diametrul mai mic de 2,5 microni – de la arderi, de exemplu) și de aproape 800% la poluarea cu PM10 (particule în suspensie cu diametrul mai mic de 10 microni - de la praf sau polen).

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat atunci într-o conferință de presă că o parte din cauzele poluării au fost arderile necontrolate din județul Ilfov și București, dar că există și suspiciuni cu privire la posibile activități industriale.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te