Românii care aleg să petreacă vacanța sau doar câteva zile de concediu într-o stațiune balneară din România spun că următoarea dată când vor alege un astfel de sejur se vor gândi de două ori înainte.
Mulți turiști sunt nemulțumiți de condițiile de cazare și de prețurile mari practicate în stațiune, unele mai mari ca în Grecia sau pe litoralul Românesc.
Turist la Amara: ”Prețurile sunt mai mari ca în Grecia, dar servicii, zero”
Românii, mai ales cei care lucrează în sistemul bugetar aleg stațiunile din țară pentru că pot folosi voucherele de vacanță pe care le primesc de la stat.
Se aleg de multe ori cu un coșmar în loc de relaxare, cu mizerie, servicii proaste, prețuri mari.
O turistă care a mers în stațiunea Amara, la câteva zeci de kilometri de București a spus că nu mai calcă niciodată acolo.
Citește și: Concediu la Mamaia unde o cameră ajunge la 1.500 lei, te tai în scoici și apa e foarte adâncă la mal
A folosit vouchere de vacanță, facilitate oferită de statul român bugetarilor, pe care o pot folosi în România, ”însă nici măcar așa nu merită”, pentru că serviciile sunt sub orice așteptare, iar prețurile sunt exagerat de mari.
”Ce să vezi plaja intră în bonuri, nu și șezlongul. Acesta este 20 de lei în timpul săptămânii și 30 de lei în weekend”, a spus turista.
Femeia este din București și a spus că a mers la Amara pentru că ”era aproape și am zis că pentru 4-5 zile nu mai plec în altă parte.
Nu mă miră că stăm prost la turism. La Amara prețurile sunt mai mari ca în Grecia, tot de mine testate. Serviciile sunt însă zero.
Citește și: Ce casă poți să îți pe insula Thassos cu 50.000 € și ce cumperi cu aceiași bani în România
Aerul condiționat nu are telecomandă, telecomanda de la tv nu are baterii, săpunul și hârtia igienică, trebuie să vii cu ele de acasă... 270 de lei camera pe noapte, fără mâncare.
În stațiune, berea este 8 lei un păhărel”, a spus turista dezamăgită, într-un interviu pentru Newsweek.
Pentru o fugă de weekend, unii sunt însă mulțumiți.
”E la o oră de București și putem pleca dimineața și să ne întoarcem seara, a spus un alt turist. Prețurile sunt mari, dar dacă ne gândim cât am plăti pentru o cură la un cabinet, ieșim mai ieftin aici”, a comentat un alt turist.