Marea Britanie, alertă maximă după atacurile din Iran: Starmer anunță forțe active și avioane în aer
Marea Britanie a ridicat nivelul de alertă după atacurile asupra Iranului, premierul Keir Starmer anunțând că forțele și avioanele britanice participă la operațiuni defensive regionale.
Starmer a precizat că Londra nu a luat parte la loviturile lansate de Statele Unite și Israel, dar că măsurile de protecție pentru personalul și bazele britanice au fost intensificate.
Marea Britanie, alertă maximă după atacurile din Iran: Starmer anunță forțe active și avioane în aer
Premierul britanic, Keir Starmer, a declarat sâmbătă că forţe şi avioane britanice participă la eforturi defensive coordonate pentru a proteja interesele şi aliaţii ţării, dar nu au luat parte la atacurile SUA şi ale Israelului împotriva Iranului.
Citește și Războiul economic SUA – Marea Britanie: Trump a „dinamitat” acordul tehnologic. Ce urmează?
„Forţele noastre sunt active, iar avioanele britanice se află astăzi în aer ca parte a operaţiunilor defensive regionale coordonate pentru a ne proteja oamenii, interesele şi aliaţii, aşa cum Marea Britanie a mai făcut-o anterior, în conformitate cu dreptul internaţional”, a declarat Starmer într-o declaraţie video postată pe X.
„Am ridicat protecţia pentru bazele şi personalul britanic la cel mai înalt nivel”. Starmer a adăugat că Iranului nu trebuie să i se permită niciodată să dezvolte arme nucleare şi că asigurarea acestui fapt rămâne o prioritate pentru Marea Britanie şi aliaţii săi. Premierul britanic a reiterat faptul că Marea Britanie nu a luat parte la atacurile SUA şi ale Israelului împotriva Iranului de sâmbătă dimineaţa, dar a menţionat că „regimul din Iran este absolut abominabil”.
Starmer a vorbit cu omologii săi francez şi german în urma unei aşa-numite reuniuni de urgenţă COBRA ce a avut loc sâmbătă dimineaţa, ca parte a unei serii de apeluri cu aliaţii.
Într-o declaraţie comună, liderii au condamnat „atacul iranian asupra ţărilor din regiune în cei mai fermi termeni” şi au cerut reluarea negocierilor, îndemnând conducerea iraniană să caute o soluţie negociată.
Citește și Marea Britanie trimite experți antidrone în Moldova pentru a contracara incursiunile Rusiei
Prim-ministrul britanic a mai declarat în mesajul video postat pe X că este esenţial să se prevină o escaladare suplimentară a situaţiei şi apariţia unui conflict regional mai amplu. Starmer a spus că Iranul ar putea pune capăt conflictului acum.
„Ar trebui să se abţină de la alte atacuri, să renunţe la programele lor de înarmare şi să înceteze violenţa şi represiunea îngrozitoare împotriva poporului iranian - care merită dreptul de a-şi determina propriul viitor, în conformitate cu poziţia noastră de lungă durată”, a spus el.
Guvernul a emis sâmbătă dimineaţa o notificare prin care recomandă evitarea oricărei călătorii în Israel şi în teritoriile palestiniene, îndemnând în acelaşi timp cetăţenii să caute adăpost în statele din Golf, după ce vineri a mutat personalul ambasadei din Tel Aviv într-o altă locaţie din Israel, potrivit Digi24