Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia și-au dat sufletele în mâinile Domnului pe vremea împăratului persecutor al creștinilor Liciniu (308-324), în ziua în care sunt sărbătoriți de Biserică, la 9 martie.
Cei patruzeci de mucenici n-au avut o singură patrie; fiecare se trăgea din altă parte, dar împreună erau deosebiți de ceilalți prin mărimea trupului, prin floarea și puterea vârstei. Pentru iscusința lor în război și pentru vitejia sufletului lor au căpătat cele dintâi ranguri de la împărați, iar pentru vitejia lor erau cunoscuți tuturor.
Citește și: Supa instant, produsul de post care nu e de post! Ce conține de fapt și cum păcătuiești fără să știi
SĂRBĂTOARE 9 MARTIE Cei 40 de Mucenici din Sevastia. Povestea sfinților uciși pentru credința lor
Când a fost dat acel edict fără de Dumnezeu și nelegiuit ca să nu se mărturisească Hristos, s-a pornit din partea judecătorilor nedrepți ură mare și sălbatică prigoană a credincioșilor. S-au urzit împotriva lor curse și viclenii; au fost născocite felurite munci; călăii erau neînduplecați, focul gata, sabia ascuțită, crucea înfiptă. Unii creștini fugeau, alții se supuneau, alții șovăiau.
Citește și: Cele mai vechi mărțișoare din lume, găsite în România. Cum se numea sărbătoarea la daci?
Atunci acești ostași ai lui Hristos au pășit în mijloc; comandantul le arăta poruncile împăratului și le cerea să se supună; ei însă cu voce slobodă, cu bărbăție și curaj au spus că sunt creștini.
„O, fericite limbi, care ați slobozit glasul acesta! Văzduhul a fost sfințit primindu-l, îngerii l-au lăudat auzindu-l, diavolul împreună cu demonii au fost răniți, iar Domnul l-a înscris în ceruri!”, spune Sfântul Vasile cel Mare.
Citește și: 2025 este anul în care sărbătoarea Învierii Domnului pică la ortodocși și catolici în aceeși zi
Numele celor 40 de Sfinți Mucenici sunt: Kirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantis, Iulian, Lisinie, Aghie, Altie, Flavie, Acachie, Eodit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gae, Leontie, Atanasie, Kiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filactimon, Severian, Andion, Meliton și Aglae.
Acești sfinți au pătimit pentru credința în Hristos, în orașul Sevastia Armeniei, de la un eparh fioros cu numele Agricolae.
Aducându-i la judecată, tiranul Agricolae, mai întâi i-a lăudat cu viclenie, ca să-i înșele; apoi, văzând că nu se supun, le-a spus să respecte împărăteștile legi și să jertfească zeilor, ca să nu fie munciți și pedepsiți cu moartea.
După șapte zile sfinții au fost scoși din temniță și aduși la judecata nedreaptă. Pe cale, fericitul Chirion fiind mai tare în credință îi sfătuia pe prietenii săi, zicând: 'Fraților, să nu ne temem! Oare nu ne-a ajutat Dumnezeu în războaie, când îl chemam și îi biruiam pe vrăjmași care erau atât de mulți? Dar acum numai trei s-au ridicat asupra noastră: Satana, Liciniu și Agricolae, eparhii Armeniei, sau mai bine zis numai satana, vrăjmașul nostru cel nevăzut. Oare unul singur va putea să ne biruiască pe noi patruzeci? Să nu fie!'. ('Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an')
I-a întrebat eparhul dacă se leapădă de Hristos ca să jertfească idolilor. Dar ei nici n-au vrut să audă. Apoi le-au promis dregătorii și averi, numai să împlinească porunca împăratului. Ei însă strigau într-un glas: 'Noi suntem ostașii lui Hristos și suntem gata să murim pentru El. Iar averile și cinstea împăratului nu ne trebuie, căci așteptăm răsplata vieții viitoare'.
Atunci eparhul a poruncit să-i bată cu pietre și să-i arunce din nou în temniță. A doua zi Sfinții 40 de Mucenici au fost scoși din nou la judecată. Ei însă au răspuns eparhului într-un glas: „Făceți-ne orice voiți, că noi suntem creștini și nu ne vom închina idolilor!”. În aceea zi eparhul a dat sentință de moarte pentru cei 40 de militari și anume să fie dezbrăcați de haine și aruncați în lacul Sevastiei din apropiere, ca să moară de frig, fiind iarnă și ger.
Au scris atunci o scrisoare de mărturisire și de îndemnare către frații lor de acasă. Scrisoarea s-a păstrat până astăzi sub numele de 'Testamentul Sfinților 40 de martiri ai lui Hristos, care s-au săvârșit în Sevastia'
La asfințitul soarelui, Sfinții Mucenici au fost dezbrăcați de haine și aruncați goi în lacul înghețat al Sevastiei. Era ger cumplit și se chinuiau de iuțimea frigului. Dar ei strigau la Dumnezeu să le dea putere și răbdare până la sfârșit.
Unii mai slabi strigau: 'Iute este gerul'. Iar cei mai tari, răspundeau: 'Dulce este raiul!'. Alții ziceau: 'Rece este gheața!'. Ceilalți îi îmbărbătau, zicând: 'Fierbinte este dragostea de Dumnezeu!'. Și așa se întăreau unii pe alții, luptându-se cu frigul și durerea.
'Cei care ați încercat gerul iernii știți negreșit că felul acesta de chin este cumplit. Că nici nu-i cu putință să înțeleagă alții grozăvia chinului acestuia decât numai cei care l-au încercat mai înainte. Trupul, supus la ger, se înnegrește mai întâi în întregime, că îngheață sângele; apoi se zbate, se frământă, dinții tremură, vinele se strâng și tot trupul fără voie se zgârcește. Durere groaznică și suferință nespusă pătrund până în măduva oaselor, pricinuind celor înghețați chinuri cu neputință de suferit'. ('Sfântul Vasile cel Mare - Scrieri, Partea întâia')
Pe malul lacului se afla o baie cu apă caldă, ca cei ce se vor lepăda de Dumnezeu să scape acolo de moarte. Și un ostaș din cei patruzeci, slăbind de ger, a alergat la acea baie și cum a deschis ușa a căzut jos mort, pentru că se depărtase Duhul Sfânt de la el. Pe la miezul nopții o rază dumnezeiască s-a revărsat din cer, a topit gheața și a încălzit pe Sfinții Mucenici. Apoi s-au coborât din văzduh 40 de cununi strălucitoare peste capetele ostașilor lui Hristos. Una însă plutea deasupra, căci unul din ei se lepădase. Atunci un ostaș ce păzea pe mucenici, văzând cununa a strigat: 'Și eu sunt creștin'. Apoi, dezbrăcându-se, s-a aruncat în lac și cununa s-a așezat pe capul lui.
Dimineața cei 40 de martiri au fost scoși vii din lac și li s-au zdrobit fluierele picioarelor. În această muncă și-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Hristos.
Trupurile sfinților au fost arse, iar rămășițele de la moaștele sfinților au fost aruncate în apă. Acestea au fost adunate în întregime, căci în fața creștinilor 'deodată s-au luminat oasele sfinților în apă ca stelele; și oriunde se afla cea mai mică părticică, locul acela strălucea ca de o lumină', și duse la o biserică spre cinstire, scrie Agerpres, care citează sursele: 'Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an', Arhimandrit Cleopa Ilie, 1996; 'Sfântul Vasile cel Mare - Scrieri, Partea întâia', Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii, Ortodoxe Române, București, 1986; vol 'Viețile Sfinților'.
