Recunoașteți locul? Singura biserică din România cu trei altare. Ridicată după visul unui cioban

Singura biserică cu trei altare din România se află la Mănăstirea Samurcăsești, așezământ așezat pe „vechiul drum al Pitestilor și Craiovei", astăzi autostrada București - Pitești (A1), în comună Ciorogarla, în partea de vest a Capitalei, la numai 15 km distanță.

Singura biserică cu trei altare din România, ridicată la 1808

La mică distanță de tumultul Capitalei - mai exact, 20 de km calculând de la Kilometrul Zero, din centrul Bucureștiului - se intră într-o cu totul altă lume și dimensiune.

Un loc ce reprezintă o mănăstire de măicușe, la ora actuală 46 de suflete ducându-și strădania fiecărei zile întru Hristos între zidurile acesteia.

Mănăstirea Samurcăşeşti a luat fiinţă în anul 1808, fiind zidită de vornicul Constantin Samurcaş - însurat cu Zinca, o strănepoată a domnitorului Constantin Brâncoveanu - pe moşia sa din satul Ciorogârla, aflată la o distanţă de 15 km de Bucureşti.

Traditia a păstrat o frumoasă legendă care stă la originea întemeierii locașului de cult  și care poartă în ea un sâmbure de adevăr.

Citește și: Cea mai înaltă biserică de lemn din lume se află în România. Atinge 78 de metri înălțime

Se spune că un cioban care își păștea oile prin aceste locuri a visat într-o noapte că, pe când stătea rezemat în ciomag și cânta din fluier, a văzut în mijlocul poienii o oaie cu lână albă că zăpadă, având trei coarne în loc de două.

Acest vis s-a repetat în mai multe rânduri în acea noapte. A două zi, pastorul, povestește visul boierului Constantin Samurcas, stăpânul locului respectiv.

Singura biserică cu trei altare din țară, reconstruită de mai multe ori

Boierul îi cere duhovnicului său, arhimandritul Timotei, starețul Mănăstirii Cernica din acea vreme, să-i tâlcuiască visul.

Acesta intepretează visul ca fiind porunca a lui Dumnezeu de a ridica o biserică în poiana unde își păștea ciobanul oile și, întrucât blândul animal avea în vis trei coarne, să construiască biserica cu trei sfinte altare și să o închine Preasfintei Treimi. 

Boierul, potrivit tâlcuirii visului, a adunat de îndată materiale de construcție și a început zidirea mănăstirii, se scrie pe site-ul manastirea-samurcasesti-ciorogarla.ro.

Biserica mănăstirii Samurcăsești-Ciorogârla, singura cu trei altare din România - Foto: manastirea-samurcasesti-ciorogarla.ro

La scurt timp de la zidirea mănăstirii, ctitorul a încetat din viaţă, nelăsând nicio întocmire pentru întreţinerea şi cârmuirea acesteia.

Abia în anul 1847, clucerul Alexandru Samurcaş, nepot de frate şi fiu adoptiv al ctitorului, asigură mănăstirii vatra şi pământul din jurul ei punând în acelaşi timp şi reguli de administraţie.

Dar, întrucât biserica şi chiliile mănăstirii nu au fost prea trainic executate la 1808 şi nici temeinic reparate la 1845, în anul 1862 aproape întreg aşezământul mănăstiresc se găsea într-o avansată stare de ruină.

Citește și: Ce soartă a avut cea mai mare biserică din București? De ce nu s-a slujit niciodată în ea?

După numeroase demersuri făcute de conducerea mănăstirii pe lângă autorităţile statului, domnitorul Carol I a semnat o rezoluție în baza căreia Ministerul Cultelor dă mănăstirii suma de 30.000 lei vechi, din care se face reparația generală a bisericii, dar fără a include și pictura.

Între timp, ajunge la mănăstire pictorul Nicolae Grigorescu, trimis de Ministerul Cultelor, care întocmește un plan pentru pictură și cere maicilor 1.000 de galbeni pentru executarea ei.

Suma cerută era mult prea mare față de posibilitățile mănăstirii, ceea ce a făcut ca maica stareță Fevronia să ceară ajutor bănesc la Ministerul Cultelor. Răspunsul a fost că „nu sunt fonduri afectate în buget pentru asemenea lucrare”.

În cele din urmă, cu bani donați de credincioșii S. Vernescu și L. Teoharide din București, biserica a fost pictată de către pictorul Gh. Tattarescu, care cere pentru executarea ei 500 de galbeni. 

La 13 decembrie 1870, lucrările de pictură au fost terminate, biserica a fost sfințită, iar deasupra ușii de la intrare în biserica, spre interior, s-a scris o impresionantă pisanie.

„Această sfânta biserică cu patronul Sf. Treime s-a fondat la anul 1808 de răposatul Constantin Samurcas și a fost restaurată în anul 1870 în domnia lui Carol I și mitropolitul Nifon în zilele cuv. Fevronia Vladoianu superioara mănăstirii”.

Mănăstirea Samurcăsești este singura din țară unde se produce mobilă - Foto: manastirea-samurcasesti-ciorogarla.ro

Mănăstirea a trecut prin multe necazuri, inclusiv incendii, precum cel din preajma Primujlui Război Mondial, din 28 septembrie 1914.

El a distrus tot corpul de case ctitoresti, în care se aflau treizeci de chilii, staretia, un frumos salon oriental și o bună parte din arhivă mănăstirii.

Doi ani mai târziu trec prin mănăstire și trupele germane de ocupație care iau călugărițelor tot ce mai aveau, adică două clopote, doi cai, trei boi și alte lucruri mai de valoare.

Biserica mănăstirii a fost grav avariată, de asemenea, de cutremurul din 10 noiembrie 1940.

Citește și: VIDEO Cum a fost mutată Biserica Schitul Maicilor pe șine, de furia lui Ceaușescu. Imagini unice

Ea a fost demolată şi refăcută între anii 1941-1943, pe vechile temelii, după planurile arhitectului  Ion Cernescu, cu cheltuiala Prefecturii judeţului Ilfov de atunci și implicarea deosebită a prefectului de atunci, generalul Teodor Ciurea.

La 8 noiembrie 1953, noua biserică a fost sfinţită de însuşi Patriarhul Justinian Marina, supranumit „Patriarhul roșu”, fiind prieten apropiat cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar care a avut o slăbiciune aparte pentru soarta acestui lăcaș.

Astfel, până în anul 1958, cu sprijinul Arhiepiscopiei Bucureştilor, întreg asezământul mănăstiresc a fost restaurat.

Atunci a fost inaugurată şi o nouă pisanie, în interiorul bisericii, pe care e pomenit și numele celui considerat al doilea ctitor al acesteia, generalul Teodor Ciurea,

Renumită pentru atelierul său de patiserie, în mănăstire mai funcționează atelierele de tămâie, pictură, tricotaje și , unic printre mănăstirile din țara noastră, unul de mobilă.

Atelierul de mobilă a fost înființat de același Patriarh Justinian Marina, în anii 50, în scopul salvării așezământului prin crearea unei activități care să-i asigure oarece venituri proprii.

În acest scop, au fost aduse din Italia utilaje moderne la acea oră pentru prelucrarea lemnului.

Strădania a dat roade, astfel că mulți bucureșteni au în casă, achiziționat inclusiv după 1990, mobilier produs aici.