UE îşi va extinde flexibilitatea fiscală în domeniul Apărării la investițiile în Energie
Plafonul anual de 0,3% din PIB va fi aplicat investițiilor în Energie, în cadrul plafonului existent, de 1,5% din PIB, alocat pentru cheltuieli suplimentare în domeniul Apărării.
Comisarul UE pentru Economie, Valdis Dombrovskis, a anunțat planuri de extindere a flexibilității fiscale suplimentare, acordate pentru cheltuielile în domeniul Apărării, la investițiile în Energie, invocând șocul energetic declanșat de războiul din Orientul Mijlociu.
„La cererea unui stat membru, domeniul de aplicare al actualei Clauze Naționale de Excepție pentru Apărare poate fi extins”, a declarat Dombrovskis, prezentând Pachetul de primăvară al semestrului european 2026.
UE îşi va extinde flexibilitatea fiscală în domeniul Apărării la investițiile în Energie
Deși Clauza Națională de Excepție permite statelor membre să se abată temporar de la regulile fiscale ale UE, în circumstanțe excepționale, Dombrovskis a menționat că un plafon anual de 0,3% din PIB ar putea fi aplicat măsurilor de sprijin energetic, în cadrul plafonului existent, de 1,5% din PIB, acordat pentru cheltuieli suplimentare în domeniul Apărării.
El a adăugat că măsura va fi disponibilă din 2026, până în 2028, cu o limită cumulată de 0,6% din PIB, în perioade de trei ani.
Citeşte şi: Cosmin Ghiță, CEO SN Nuclearelectrica SA România: Europa are nevoie de mai multă energie nucleară
„Pentru acele câteva state membre care au utilizat deja flexibilitatea deplină, în temeiul clauzei de excepție națională, pentru a crește cheltuielile pentru Apărare, acest lucru le-ar permite să depășească 1,5% din PIB, sub rezerva unei evaluări suplimentare a sustenabilității”, a declarat Dombrovskis, conform Agenţiei de Presă Anadolu.
El a spus că flexibilitatea va fi disponibilă pentru măsurile întreprinse începând cu februarie 2026, subliniind că aceasta acoperă inițiativele care vizează reducerea dependenței de combustibilii fosili.
El a spus că flexibilitatea nu acoperă măsurile de sprijin care subvenționează utilizarea combustibililor fosili.
Citeşte şi: VIDEO Dumitru Chisăliţă: Prioritatea zero este repornirea pieței de energie electrică și de gaze naturale
„Recomandarea noastră rămâne neschimbată: de a avea măsuri temporare și specifice, pentru a nu susține cererea de combustibili fosili.
Problema în acest moment este că ne confruntăm cu un șoc al ofertei și nu putem aborda șocul ofertei prin stimularea cererii”, a adăugat el.