Nicolaescu a pus „lacătul” pe cariera lui Pistruiatul. „Un om de gheață. Am fost un prost!”. Ce spune actorul din rolul lui Pistruiatul despre cariera sa și ce a ajuns să facă după ce s-a lăsat de actorie?
Nicolaescu a pus „lacătul” pe cariera lui Pistruiatul. „Un om de gheață. Am fost un prost!”
În anii ’70, televizoarele alb-negru din România comunistă erau „cucerite” de o poveste care avea să rămână în memoria colectivă: „Pistruiatul”, serialul care spunea aventurile unui puști curajos, implicat în lupta clandestină împotriva autorităților fasciste.
În rolul principal – un copil rebel, cu pistrui și zâmbet ștrengar – se afla Costel Băloiu, un nume devenit faimos peste noapte, dar care, paradoxal, nu a rămas pe buzele publicului și după ce reflectoarele s-au stins.
Citește și: Actor care a făcut România să râdă, aruncat afară din teatru. Se îmbolnăvește grav. „Mai de frig”
Pentru mulți, Băloiu ar fi putut fi un destin al cinematografiei românești. Avea naturalețe, carismă, o energie care umplea ecranul. Și totuși, viața l-a dus departe de platourile de filmare. După succesul răsunător al serialului „Pistruiatul” (1973), în regia lui Francisc Munteanu, cariera lui de actor s-a oprit brusc, ca și cum timpul s-ar fi oprit odată cu ultimele cadre ale peliculei.
„Mulți au spus că am fost un prost că nu m-am ținut! Să mă țin de ce? Ce trebuia să fac? Sergiu Nicolaescu a făcut multe filme, dar nu mi-a dat decât un rol în „Nemuritorii”. De ce? El a știut! Ce să fac, să mă duc să-i bat la poartă și să mă rog de el sau de alții?” – mărturisea, cu amărăciune, Costel Băloiu, peste ani.
Privind retrospectiv, fostul actor simte că drumul său artistic a fost frânt prea devreme. Îl consideră pe marele regizor Sergiu Nicolaescu unul dintre responsabili: deși Nicolaescu a regizat și produs multe filme de succes, l-a distribuit pe „Pistruiatul” într-un singur rol minor, în „Nemuritorii”. Pentru Băloiu, această șansă ratată a însemnat o carieră cinematografică care a rămas la stadiul de promisiune.
„Dacă mă duceam să fac vreo școală de actorie, ce mare izbândă era? „Muream” în vreun teatru de provincie. Cristian Şofron (n.r. Mihu din „Toate pânzele sus”) e un mare actor, dar cine l-a mai luat?
Credeți că nu vrea să joace?”, a adăugat el, oferind o radiografie sinceră a industriei cinematografice românești din acea vreme, unde mulți actori talentați s-au pierdut în uitare, lipsiți de oportunități.
Mai mult, Costel Băloiu vede în dispariția regizorului Francisc Munteanu o altă filă neterminată a destinului său. Munteanu, cel care i-a dat viață „Pistruiatului”, avea planuri mari: voia să facă o continuare a poveștii, un „Pistruiatul după 20 de ani”.
Pistruiatul: „Muncesc onest și nu-mi este rușine”
Moartea prematură a regizorului a închis însă orice posibilitate. „Poate, dacă mai trăia Francisc Munteanu, altfel stăteau lucrurile. El avea planuri mari...” – spune Băloiu, cu o urmă de regret.
C itește și: „Pistruiatul” spune că Sergiu Nicolaescu a oprit cariera de actor. Nu sa gândit la mine. Era rece
De-a lungul anilor, în jurul lui „Pistruiatul” s-au țesut tot felul de mituri. S-a spus că actorul trăiește de pe o zi pe alta, că s-a pierdut prin cine știe ce locuri, că a dat cu piciorul unei șanse uriașe. Dar Costel Băloiu a dorit să clarifice: „S-au spus multe prostii… că Pistruiatul trăiește de pe o zi pe alta. Cum adică? Muncesc onest și nu-mi este rușine, nu cer nimic nimănui.”
Departe de scenă, Băloiu și-a găsit drumul în viață prin muncă simplă, onestă, fără pretenția de a trăi din gloria trecutului. A refuzat să meargă pe la ușile regizorilor, să se umilească sau să ceară roluri. Poate din orgoliu, poate dintr-un sentiment al demnității, poate și dintr-o dezamăgire adâncă față de sistem.
Destinul „Pistruiatului” este, într-un fel, o metaforă pentru fragilitatea succesului: cum o clipă de glorie poate fi urmată de ani de anonimat. Este povestea unui copil devenit vedetă înainte de a înțelege ce înseamnă celebritatea, și a unui adult care a ales să nu-și transforme faima într-o obsesie.
Astăzi, „Pistruiatul” rămâne o amintire vie pentru generațiile care au crescut cu aventurile sale pe micul ecran. Iar Costel Băloiu – chiar dacă nu a urmat o carieră clasică de actor – rămâne, prin acest rol unic, nemuritor în inimile spectatorilor.
Câteva elemente din Pistruiatul
„A fost o simplă întâmplare, nu am avut pe nimeni în familie care să fi făcut actorie, mama a fost electronistă, tata maistru. Toţi au zis, după acest proiect, că a fost o şansă căreia i-am dat cu piciorul. Nimeni nu s-a mai gândit la mine după aceea. Iar eu nu am avut inclinaţii pentru a face teatru.
Consider că mi-am jucat copilăria. Pentru mine a fost o joacă în acest proiect. Pot să spun că încă sunt întrebat pe stradă dacă eu sunt Pistruiatul, oamenii se uită insistent. Le spun că da, mai fac o poză şi merg mai departe.
Pot să spun că eram purtat ca un ou de aur. Le era frică să nu mă lovesc, să nu mă îmbolnăvesc, să nu păţesc ceva. Dacă nu filmam, era dezastru, pentru că atunci, o zi de filmare costa 45.000 de lei, cam aşa...
Am avut un contract prin care am primit 65.000 de lei, cât era o maşină Dacia pe vremea aceea. Eu aveam de făcut între 1 şi 4 duble, iar cu câinele între 1 şi 9. Şi, pentru că făceam mai puţine duble şi am făcut economie, am mai primit 20.000 de lei, în total 85.000. Dar nu i-am luat pe toţi o dată, i-a primi mama câte o sumă pe lună, se mai filma, mai primea o sumă...”, potrivit click.ro
