Misterul bisericii din România care se află în pustietate. Ușile se deschid singure, o dată pe an

DE Alin Crișan | Actualizat: 13.06.2023 - 20:23
Biserica din pustietate, din județul Satu Mare - Foto: Ovi D. Pop
Biserica din pustietate, din județul Satu Mare - Foto: Ovi D. Pop

Deși nu se știu multe despre acest lăcaș de cult, biserica aflată în pustietățile Sătmarului atrage atenția multora, mai ales din cauza poveștilor și legendelor care se întrețes pe aceste meleaguri.

SHARE

Biserica se află în nord-vestul țării, lângă Carei, la câteva sute de metri față de drumul european care duce spre Oradea.

Misterul bisericii din România care se află în pustietate

Din orice unghi l-ai privi, locul te impresionează, iar biserica așezată pe o limbă de pământ, în mijlocul pustietății, te lasă fără cuvinte. Este o biserică simplă, în fața căreia au rămas și azi 2 butuci de viță de vie și o cruce.

În fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Marii, mulți credincioși veneau aici, în pelerinaj. Aceștia lăsau bilețele cu rugăciuni, iar după ușa de la intrare erau agățate două cârje, ca semn al faptului că aici și-ar fi găsit cineva vindecarea, potrivit presasm.ro.

Citește și: Enigma satului din Apuseni unde Soarele răsare de două ori. A impresionat întreaga Europă

„Cu mulți ani în urmă, aici era un sat. Localnicii îi spun „Chighie” sau „Kigye”, dar localitatea nici măcar nu mai există pe hartă. Se spune că, acum câteva sute de ani, doi localnici s-ar fi dus cu căruțele la târg, în Carei, iar la întoarcere, nu au mai găsit mare lucru. Satul ar fi fost înghițit, cu tot cu oameni și case.

Tot ce ar mai fi rămas în picioare este biserica, o cruce și doi butuci de viță de vie. Ceea ce e interesant e faptul că zona e una de câmpie, fără dealuri, iar biserica se află pe o limbă de pământ ușor ridicată, față de nivelul solului din jur.

Potrivit legendei, dâmbul ar fi o reminiscență a mișcării pământului, atunci când satul a dispărut fără urmă. Ani la rândul, oamenii au venit să se roage aici, dar în anii ’80, fenomenul s-a stins brusc (probabil, din cauza presiunilor regimului comunist). Din ce am putut să aflăm, acum, o singura persoană s-ar mai ocupa de întreținerea bisericii”, povestesc blogerii de la Calatorinbascheti.ro.

Legenda spune că ușile se deschid singure, o dată pe an

Lăcașul era considerat o biserică făcătoare de minuni, pentru că, în fiecare an, de Sfântă Mărie, la miezul nopții, ușa bisericii s-ar fi deschis singură, fără chei sau intervenția cuiva.

După 24 de ore, tot singură s-ar fi închis. Iar miracolul era pentru oameni cu atât mai mare cu cât biserica este în mijlocul unui câmp și nu într-un sat locuit.

Citește și: FOTO Descoperire impresionantă într-o biserică din România: Picturi murale vechi de 700 de ani

Din punct de vedere istoric, s-au găsit puține date. Oficial, satul a fost pustiit după războiale turco-tătaro-austro-ungare și după revoluția lui Rakoczi.

Oamenii s-au mutat în Carei, unde au devenit haiducii orașului, un fel de poliție locală, la începutul secolului al 18-lea. Toamna și primăvara, se pot vedea cel mai bine urmele locuințelor.

Fotografia cu biserica în cele patru anotimpuri, premiată internaţional

Celebra fotografie cu “Chighie”, aşa cum îi spun localnicii, în cele patru anotimpuri a fost realizată de fotograful Ovi D. Pop.

Premiată la festivaluri internaţionale, “4 seasons” (patru anotimpuri) a fost făcută printr-o tehnică migăloasă şi care necesită timp.

Citește și: VIDEO Un sat din Ardeal e unic în Europa: Are drum, case și biserică construite complet din marmură

Mai exact, artistul a fotografiat biserica din acelaşi unghi, în toate sezoanele, apoi a suprapus imaginile.

Poza i-a adus şi titlul de cel mai premiat fotograf român pe anul 2019, potrivit sătmăreanul.net.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te