Cine era personajul care a inspirat „Secretul lui Bachus”? La vremea respectivă, o bună parte dintre români aflase deja de cazul gestionarului unui magazin de vinuri care fusese descopert de autorități că adunase sume fabuloase pentru acea vreme din „botezarea” vinului și a țuicii pe care le vindea.
Dar producția cinematografică n-a mai arătat și ce s-a întâmplat, de fapt, cu „nea Bachus”, porecla din peliculă a adevăratului personaj.
Cine era personajul care a inspirat „Secretul lui Bachus”? A fost condamnat la moarte și executat
Pentru Ștefan Mihăilescu-Brăila rolul din „Secretul lui Bachus” a fost punctul culminant al carierei sale cinematogrfice.
Marele actor a intrat perfect în „pielea” personajului Bumbescu care se îmbogățește prin măsluirea vinului pe care-l vindea în micul său magazin, dar cu cerere și rulaj foarte mari.
Dar, spre deosebire de reprezentarea din film, pe personajul adevărat care a inspirat povestea acestuia nu-l chema nici Bumbescu, nu i se spunea nici „nea Bachus” și nici nu avea o fiică, Gloria Miralena, pe care visa s-o vadă mare artistă în Occident, scop în care aduna averi de neînchipuit pentru acele timpuri.
Citește și: Cine au fost românii condamnați la moarte și executați pe vremea lui Ceaușescu. Un spion a scăpat
De fapt, bărbatul în cauză se numea Gheorghe Ștefănescu, i se mai spunea „nea Gică”. avea doi băieți și deținea un mic depozit de vin, cu cramă la subsol, pe Calea Griviței nr. 325, în apropierea Gării de Nord din București.
Dar, din micul său depozit, Ștefănescu a reușit să construiască în câțiva ani o adevărată rețea de tip mafiot în care au fost implicate zeci și zeci de persoane - pe care le plăta în funcție de importanța lor în „sistem” - inclusiv persoane cu funcții însemnate din instituții de stat, în frunte cu prim-secretarul PCR al organizației sector 1, Tudor Bălătică.
Schema lui Ștefănescu de înșelare și a clienților, dar și a statului, era relativ simplă, dar neesita un control permanent pentru a gestiunea să fie mereu „curată”, în cazul unui control.
Totul a demarat încă din 1971, dar Ștefănescu avea să dea marile sale lovituri abia după 1974, când acumulase deja suficienți bani pentru a unge mecanismele unui mecanism extins la scară tot mai mare.
Singura imagine cunoscută a lui Gheorghe Ștefănescu este poza de pe crucea mormântului său - Foto: arhiva
S-a speculat mult pe seama felului în care el „boteza” băuturile alcoolice pe care le vindea, vehiculându-se ba ideea punerii de pastile concentrate într-un vin slab, ba diluarea lui cu apă.
Dar, în realitate, cuvântul de ordine al acțiunilor lui Ștefănescu a fost cupajul, adică amestecarea unor tipuri diferite de vinuri și vânzarea rezultatului la prețul vinului cel mai scump.
Astfel, el a amestecat vin de 7 lei litrul, cu vin de 9 lei litrul, pe care l-a vândut la preţul de 9 lei litrul.
De asemenea, vinul de 9 lei a fost amestecat cu cel de 12 lei litrul şi vândut la preţul din urmă, mai mare.
În paralel, Ştefănescu amesteca rachiul de drojdie e 30 de grade, mai tare, dr mai ieftin, cu ţuica de prună de 24 de grade), la care adăuga diferite cantităţi de apă, vânzând tot amestecul rezultat sub denumirea de „ţuică de prună”, conform historia.ro.
Pentru a aduce tăria alcoolică la nivelul de 24 de grade, cât prevedeau normele pentru ţuica de prune veritabilă, Ştefănescu adăuga o cantitate de apă în funcţie de cantitatea de rachiu de drojdie introdusă.
Citește și: Artistul, condamnat la moarte în România, fuge din țară. Este ovaționat la Paris și New York
În ciuda acestor măsluiri, vinul vândut de el era considerat de clienți drept cel mai bun din București, în fața magazinului său fiind mereu cozi mari, iar multe oficialități preferau să se aprovizioneze de la el.
Dar secretul lui Ştefănescu a fost faptul că - având un așa succes - a lucrat cu cantități uriașe de vin, bazându-se mai ales cu cel de calitate inferioară și mai puțin cu ce superior, de 12 lei.
În toată perioada în care și-a derulat schema, el s-a aprovizionat de la podgorii și crame din județele Vrancea și Buzău cu 138 de vagoane de vin la preţul de 7 lei litrul, 24 de vagoane de vin cu 9 lei litrul și doar 8 vagoane cu vin de 12 lei.
Dar, în 1978, operațiunea sa a primit o lovitură mortală din partea Miliției Economice. Era deja urmărit, dar nu pentru problema vinului, ci pentru tranzacții cu aur, la acea dată fiind în vigoare așa-numita „lege a ilicitului” din 1968, prin care se verificau averile dobândite în mod nejustificat ale românilor.
Descinderea milițienilor la prăvălia din Calea Griviței nr. 325 a avut loc în 8 august 1978. Ștefănescu și oamenii lui au fost luați ca din oală. S-a cercetat peste tot, s-au ridicat probe, amprente, registre și carnețele, facturi și fișe de transport, bani, obligațiuni CEC.
Imediat după arestarea lui Gheorghe Ştefănescu au început şi poveştile, apărând tot felul de variante despre modul în care miliția a reuşit să pună mâna pe el.
Ștefan Mihaălescu-Brăila, în „Secretul lui Bachus”, alături de Carmen Zecheru, în rolul fiicei sale și de Emil Hossu, ziaristul care pentru a descoperi schema înșelăciunii cu vin acceptă să-i devină chiar și ginere - Foto: Studiourile Buftea
Atunci se acredita ideea că acesta ar fi fost prins din întâmplare. Se povestea că un ofiţer de Securitate ar fi cumpărat vin de la Ştefănescu pentru nunta fetei sale. Nunta s-a amânat, iar vinul, care a stat în damigene o săptămână, s-ar fi borşit.
„Treaba cu ofiţerul de securitate e folclor. Că voia vin pentru nuntă şi s-a stricat... că a fost prins cu eprubeta. Totul a plecat de la o tranzacţie cu aur. Noi aveam deja schema. Era totul desenat.
Aurul a fost elementul declanşator să ajungem la el. Şocul a fost totuşi milionul de lei găsit la el. Aici a fost în faţa faptului împlinit. Nu a avut ce să mai facă. Celor care-l susţineau nici nu le venea să creadă ce s-a găsit la Ştefănescu.
Un milion de lei în 1978 era enorm. Plus case şi bijuterii“, a spus chestorul Costică Voicu, fost şef al Poliţiei Române, care a participat la prinderea lui Ștefănescu, potrivit sursei citate.
Citește și: Nea Bachus al filmului românesc a vrut să fugă în America să devină actor. De ce a ales incinerarea?
Mai mult, prinderea lui Ştefănescu a venit în urma unei informaţii din zona bişniţarilor. „Una din informaţiile care duceau spre Ştefănescu era legată de faptul că el era preocupat de achiziţia de aur. Cumpăra bijuterii sub orice formă.
Una dintre informaţiile primite la vremea respectivă se referea la faptul că Ştefănescu trebuia să cumpere de la un bişniţar o mare cantitate de aur. S-a realizat flagrantul undeva, în apropierea depozitului lui de vinuri”, a adăugat acesta.
În total, anchetatorii au descoperit suma de un milion de lei, bani ascunși sub gresia balconului modestului apartament în care Ștefănescu locuia cu soția și unul dintre băieți, aproape 20 de kilograme de aur, dar și alte proprietăți și valori. O avere de neimaginat pentru un român la acea perioadă.
Suma uriașă de bani lichizi a creat probleme până și anchetatorilor, după cum își amintea tot chestorul Costică Voicu.
„Îmi aduc aminte că o noapte întreagă am bătut la maşină seriile bancnotelor de dolari şi de obligaţiuni CEC. Ne aduceam soţiile de acasă, care erau dactilografe, să ne ajute. Erau seriile de pe sutele de dolari, kilometrice“, a spus acesta.
Procesele penale împotriva lui Ştefănescu au început în 1978 și au durat până în 1980, când, la 26 aprilie, a fost dată şi sentinţa de pedeapsă cu moartea.
Execuția a avut loc după mai bine de un an şi jumătate, pe 4 decembrie 1981, la Penitenciarul Jilava, după ce familia lui Ştefănescu, care avea 52 de ani la acea dată, a încercat să obţină zadarnic strămutarea pedepsei capitale în închisoare pe viaţă.
Nici trei ani mai târziu, Ștefănescu devenea personaj de film, în „Secretul lui Bachus”, sub un nume schimbat și cu o poveste diferită față de realitate, cu excepția averii acumulate din falsificarea vinurilor și a traiului modest pe care-l afișa.
Nici fii săi, Mircea şi Gabriel, n-au scăpat de condamnare, ei fiind închişi pentru complicitate, alături de tatăl lor. Amândoi au murit la câţiva ani după ce au fost eliberaţi.
Așa s-a terminat odiseea unui adevărat mafiot din perioada comunistă, cazul său fiind atât de surprinzător, dar și de dezbătut, inclusiv în presa timpului, încât a dat naștere nevoii de a fi realizată producția care, într-un fel paradoxal, i-a asigurat lui Ștefănescu accesul la posteritate.
