Istoria creștinismului și a lumii însăși ar fi fost, probabil, alta, dacă această bătălie ar fi avut un alt învingător. A avut loc pe 28 octombrie 312 și, chiar de pare foarte îndepărtată în timp, ecourile sale le trăim și astăzi
Care a fost bătălia ce a schimbat istoria creștinismului? Semnul care a ajutat un împărat să învingă
Primele trei secole de creștinism au fost foarte aspre pentru adepții noii religii, pe atunci, care-l mărturiseau pe Iisus Hristos drept unicul și adevăratul Dumneeu.
A fi creștin era extrem de periculos, mulți sfârșind în moduri brutale, executați sau aruncați animalelor sălbatice în cadrul distracțiilor sângeroase ale romanilor care își venerau propriii zei.
Inclusiv toți Apostolii care-l urmaseră pe Hristos în timpul vieții sale pământene - au murit martirizați în modurile cele mai barbare, cu excepția Sf. Ioan, cel mai tânăr dintre ei.
Citește și: Canonizarea noilor sfinți români are o dată oficială. Printre ei, Arsenie Boca și Dumitru Stăniloae
Dar, în primele decenii ale secolului al IV-lea, lucrurile au început să se schimbe. După moartea împăratului Dioclețian, în anul 305, în timpul căruia cretinii fuseseră tratați cu mai mult blândețe. unul dintre urmașii săi, Galerius, a emis inițial mai multe edicte prin care reintroducea interzicerea și prigoana acestora.
De remarcat este că Galerius provenea dintr-o familie de țărani din provincia Dacia. În 311, pe fondul boii care avea să-i aducă și sfârșitul în același an, Galerius s-a întors la 180 de grade, dând edictul de la Nicomedia, prin care, în partea de imperiu controlată de el, religia creștină devenea tolerată.
Sfântul Împărat Constantin cel Mare e sărbătorit pe 21 mai împreună cu mama sa, Împărăteasa Elena - Foto: basilica.ro
Însă lucrurile aveau să fie duse la un alt nivel în scurtă vreme, pe fondul luptelor pentru putere dintre Constantin I - supranumit ulteror „cel Mare” - și Maxintius, doi foști membri ai Tetrarhiei care guvernase, fără mare succes în acea formulă, Imperiul Roman.
Citește și: Premieră în România. Moaștele Sfintei Împărătese Elena, aduse în țara noastră. Unde vor fi așezate?
Determinat să-și învingă adversarul, Constantin a părăsit orașul Trier, capitala sa din Renania, și a traversat Alpii în primăvara anului 312, în fruntea unei armate care număra zeci de mii de oameni, compusă din legiuni, regimente de cavalerie și trupe auxiliare.
Istoria creștinismului s-a scris în bătălia de la Podul Milvius
Bătălia decisivă dintre oștile celor doi împărați s-a dat pe 28 octombrie 312 la Podul Milvius („Podul Șoimului”), pe râul Tibru, în apropiere de dealurile Vaticanului de azi.
Înfruntarea a fost câștigată de Constantin, dar povestea obținerii victoriei a intrat în legendă.
Astfel, scriitorul creștin Lactantius (240- 320) povestește că, în ajunul bătăliei, Constantin cel Mare a avut un vis în care i s-a spus ca înainte de a porni la luptă să înscrie pe scuturile soldaților semnul ceresc al lui Dumnezeu – „caeleste signum dei”.
Specialiștii și teologii spun că ar fi fost vorba de monograma chi-rho, reprezentată prin litera X traversată de litera P. Ea este considerată „monograma lui Iisus Hristos”, dat fiind că literele respective sunt primele două litere grecești ale numelui „Hristos”.
În timpul păgânismului, prin folosirea acestor litere, utilizatorul lor își afirma identitatea de creștin.
Citește și: Cum e corect: Paște sau Paști? De ce Învierea Domnului este sărbătorită mereu într-o duminică?
Există și o a doua variantă, consemnată de episcopul și istoricul Eusebiu din Cezareea (265-340) în lucrarea sa „Viața lui Constantin” – „Vita Constantini”.
Contemporan cu împăratul, el povestește despre apariția pe cer la miezul zilei, deasupra soarelui, a unei cruci luminoase împreună cu inscripția „In hoc signo vinces” („Sub acest semn vei învinge”).
Crucea i-ar fi apărut lui Constantin, dar și armatei sale, pe când erau în Galia în drum spre Peninsula Italică.
Monograma creștină, semnul care i-ar fi apărut lui Constantin înaintea bătăliei - Foto: arhiva
Edictul din 313 a permis practicarea creștinismului în Imperiul Roman
Noaptea i s-ar fi arătat Hristos care i-ar fi poruncit să facă un steag cu semnul pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaţilor, spre a-i servi drept semn protector în lupte.
La ziuă, înaintea bătăliei, Constantin a ordonat să i se confecționeze un steag cu monograma creștină, după modelul arătat în vis, iar victoria a fost câștigată, spune istoricul Lactanțiu, „cu ajutorul lui Dumnezeu”.
Oricum ar fi fost, evenimentul relatat în cele două lucrări a constituit actul prin care s-a explicat convertirea lui Constantin cel Mare la creştinism, chiar dacă acest lucru s-a petrecut, conform multor istorici, abia pe patul de moarte, în anul 337.
Dar că împăratul Constantin a rămas cel puțin marcat de semnele primite înaintea luptei o arată și faptul că, ulterior, a adoptat ca deviză chiar sintagma. această frază din greacă, „cu ajutorul lui Dumnezeu”, după viziunea pe care a avut-o.
Cum Maxentius a murit în timpul bătăliei Constantin a putut să-și consolideze propriul control asupra imperiului, lucru pe care-l va desăvârși în 324, după ce l-a eliminat și pe Licinius, originar și acesta, precum Galerius, din provincia Dacia.
Între timp, în 313, la doar un an de la izbânda sa, Constantin a emis faimosul Edict de la Milano, prin care creștinismul devenea una dintre religiile acceptate în Imperiul Roman.
În privința celor petrecute înaintea bătăliei de la Podul Milvius, împăratul Constantin i-a povestit mai târziu lui Eusebiu din Cezareea, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au incredințat de puterea lui Hristos.
Pasul decisiv avea să fie făcut, însă, în anul 380, de împărații Teodosiu I și Grațian, care, prin Edictul de la Tesalonic, au decretat creștinismul drept religia oficială a imperiului.
Citește și: Sărbătoare mare pe 21 mai. Sfinții Constantin și Elena. Cum ne apărăm de forțele malefice
Dar schimbarea produsă de Constantin, precum și intensa strădanie a mamei sale, împărăteasa Elena, în aflarea unor relicve sfânte ce au avut legătură cu Mântuitorului, a făcut ca cei doi să fie canonizați de Biserică, astfel că, la ora actuală, în fiecare 21 mai îi sărbătorim pe Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Mai mult ca sigur, însă, destinul și istoria creștinismului ar fi fost altele dacă, înaintea Bătăliei de la Podul Milvius, Constantin nu s-ar fi încrezut în semnele divine primite și n-ar fi câștigat acea luptă.
