Creştinii îi sărbătoresc, luni, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.
Creştinii îi sărbătoresc, luni, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.
Este liderul celei mai puternice națiuni din lume. Este acuzat că pornește războaie religioase. La Casa Albă au loc ritualuri religioase creștine puțin cunoscute în lumea largă. Se ceartă cu Papa. Până la urmă, cărui cult aparține Donald Trump și echipa sa?
În Vinerea Mare, zi de post negru, credincioșii trebuie să evite consumul de carne, ouă, lactate și alcool. Respectarea tradiției protejează sufletul și atrage binecuvântări, în timp ce nerespectarea poate aduce necazuri și tulburări conform credinței populare.
Rugăciuni speciale pentru pace vor fi înălțate duminică în toate unitățile de cult din Patriarhia Română, în contextul împlinirii a patru ani de la izbucnirea războiului din Ucraina.
Palatul secret al Papei a fost descoperit în Roma, aproape în același timp cu alegerea noului Suveran Pontif, Leon al XIV-lea. Construcția a fost reședința papilor vreme de 1.300 de ani.
Sf. Graal, cupa din care Hristos a băut la Cina cea de Taină, este, probabil, cel mai prețios și căutat artefact creștin legat de viața pământeană a Mântuitorului. Atribuindu-se puteri magice prin asocierea cu Iisus, potirul a a avut un destin misterios de-a lungul mileniilor.
Se așteaptă ca cea mai veche tăbliță inscripționată cu cele zece porunci din Vechiul Testament să ajungă la 2 milioane de dolari, când va fi scoasă la licitație luna viitoare, transmite CNN.
Evanghelia veche de 1.500 de ani de care Vaticanul se teme. Ar ascunde mari secrete și ar putea schimba istoria omenirii.