Forma de inimă ca simbol al iubirii apare peste tot și ne însoțește toată viața, mai ales când se petrec evenimente ce implică acest sentiment înălțător. Iar reprezentarea unei inimi pentru a sugera dragostea ni se pare atât de firească încât nu ne mai dăm seama că și ea a avut un „moment zero”. Deci, când a început asocierea formei de inimă cu iubirea?
Când s-a transformat forma de inimă în simbolul iubirii? Planta care a inspirat reprezentarea
Le vedem peste tot, pe dulciuri, pe cărți sau panouri publicitare. Sunt peste tot pe rețelele de socializare și în întreaga cultură care celebrează dragostea. De la bijuterii la emoji, forma stilizată a inimii a simbolizat iubirea timp de secole. Dar de ce?
Istoricul și profesorul de la Oxford, Martin Kemp, spune că aceasta datează din antichitate și din epoca medievală.
Citește și: Sărbătoarea Sfântului Valentin la ortodocși, pe 30 iulie. Viața ocrotitorului iubirii
„Nu există o progresie liniară firească. Nu se poate spune că există un Big Bang. Apare în mod neregulat, în momente diferite, în moduri diferite, în zone diferite”, spune Kemp, conform scrippsnews.com.
Primele ilustrații ale unei inimi umane datează din Egiptul antic, din anul 2500 î.Hr., dar ele erau legate mai mult de procesul de îmbălsămare ce presupunea și scoaterea organelor interne ale decedatului.
În Grecia antică, filosoful Aristotel și medicul Galen au descris inima umană ca având trei camere cu o adâncitură, bazându-se pe ceea ce știau despre inimile animalelor.
Moneda din Cyrene din secolul 5-6 î.Hr pe care apare, întâia oară, forma de inimă - Foto: ideas.ted.com
„Ei nu au văzut inimi umane, dar știau despre inimi de bou, știau despre inimi de porc, pe care le mâncau”, a adăugat Kemp.
El spune că aceste texte au influențat viitorii artiști medievali în desenele lor despre inima umană.
Inima ca simbol al iubirii a fost reprezentată încă din antichitate
Alți cercetători susțin că rădăcinile folosirii formei inimii ca simbol al iubirii se întorc la vechea colonie greacă Cyrene, aflată în apropiere de orașul actual Shahhat din Libia.
Ei cred că cirenienii au folosit planta numită „silphium” ca o formă timpurie de contraceptiv, iar semințele acesteia arată similar unei forme de inimă. Cercetătorii cred că asocierea plantei cu dragostea și sexul ar fi putut duce la conexiunea inimă-iubire.
Citește și: Cum arătau mărțișoarele dacilor? Cele mai vechi simboluri sunt de acum 8.000 de ani
De altfel, în vechiul Cyrene a fost descoperită o drahmă, o monedă, ce are gravată pe ea o sământă de silphium, datând din 510-490 î.Hr., considerată cea mai veche imagine cunoscută a formei inimii în asociere cu iubirea, potrivit ideas.ted.com.
La rândul lor, romanii asociau inimile cu Venus, zeița iubirii care - conform mitologiei romane - punea „pe jar” inimile oamenilor cu ajutorul fiului ei Cupidon. - Eros, la greci - care îi săgeta în inimă inducându-le dragostea.
Secole mai târziu, inima apare în scrierile biblice. „Venerarea inimii sacre a lui Iisus, care a devenit foarte populară mai târziu, cu imagini ale lui Iisus cu inima vizibilă pe pieptul său”, a spus Kemp.
Ilustrație din secolul 14 în care apare o inimă în asocere cu iubirea unei persoane față de alta - Foto: ideas.ted.com
Evul Mediu a cunoscut un boom al ilustrațiilor cu inimi, inspirate de textele antice și de patronul iubirii, Sfântul Valentin.
Forma de inimă asociată iubirii, populară datorită Sf. Valentin
„În secolul al XV-lea, începi să ajungi la el, la Sf. Valentin, identificat cu dragostea unei femei pentru un bărbat sau a unui bărbat pentru o femeie”, a mai explicat specialistul.
Prima ilustrație non-medicală cu o reprezentare a inimii este cea care a însoțit poemul francez „Le Roman de la Poire”, apărut în jurul anului 1255.
În secolele care au urmat, forma inimii s-a răspândit în multe alte direcții, în artă, pe cărți de joc și în reprezentări religioase.
Citește și: Cine a fost Dragobete, conform legendelor? Trei rețete de prăjituri special pentru această zi
„Dar secolele 19 și 20 sunt, cu adevărat, perioada în care inima devine forma standardizată pentru a simboliza iubirea, iar acest lucru este legat în special de cărțile de dragoste care apăreau de Sfântul Valentin”, a spus Kemp.
În ziua de azi, orice orice eveniment din viața oamenilor - nu doar sărbătorile speciale dedicate iubirii - care este legat de acest sentiment capătă aproape automat o reprezentare în formă de inimă - mai ales inimă roșie, adică „incendiată” de focul iubirii.