Când au apărut cifrele pe care le folosim astăzi? Se numesc arabe, dar au fost inventate în India

Cifrele, apoi numerele, tot mai mari, au fost zămislite dintr-o nevoie reală a oamenilor, din cele mai vechi timpuri, de a ține socoteala diverselor lucruri. 

Fie că a fost vorba de a calcula vânatul prins la comun ori trecerea timpului, a turmeor ori a recoltelor, ținerea socotelii acestora a devenit un lucru indispensabil care s-a perfecționat de-a lungul epocilor.

Cifrele arabe, cele mai folosite din lume

Primele referințe despre numere și simboluri au apărut, conform arheologilor, cu aproximativ 30.000 de ani în urmă.

Ulterior, oamenii au început să-și foloseacă degetele pentru a număra, descperindu-se sistemul ordinal care mai târziu a progresat spre sisteme mai complexe, dezvoltate de mayași și egipteni în mileniul IV î.Hr.

Încă din zorii civilizației a apărut nevoia de a ține socoteala turmelor, a recoltelor, a birurilor, a datoriilor – o societate nu putea funcționa fără aritmetică.

Citește și: Misterul manuscrisului Voynich: Ar fi fost scris într-o limbă „dispărută”, din care a evoluat româna

Cea mai veche formă de a ține socoteli erau crestăturile pe răboj, o bucată de lemn folosită în acest scop. 

Acest obicei datează încă din Epoca Pietrei, iar în unele locuri s-a păstrat până la mijlocul secolului al XIX-lea.

În foarte multe culturi cifra 1 se scria ca o linie și cel mai probabil la origine era o crestătură pe răboj. 

Dar în Europa medievală funcționa un sistem foarte sofisticat, unde se puteau scrie cu precizie numere mari.

Astfel, o  crestătură de un lat de palmă era o mie, o crestătură cât degetul mare era 100, etc. iar cel care „citea” răbojul își folosea propria mână ca etalon, potrivit baabel.ro.

Abacul a fost vreme de secole cel mai folosit instrument de calcul - Foto: baabel.ro

În Orientul Antic, scrierea numerelor a apărut odată cu scrierea însăși, în urmă cu circa. 5000 de ani. 

În general cifrele nu aveau semne speciale, ci hieroglife, semne cuneiforme sau litere.

Fiecare cultură și-a creat propriul sistem, au existat nenumărate variații, dar în Egipt, Grecia și la Roma funcționau două sisteme de bază: sistemul hieroglific și sistemul alfabetic.

Cifra zero, una dintre marile invenții ale omenirii

Primul era un sistem cât se poate de simplu, format din numai șapte semne, și totuși era genial, pentru că permitea efectuarea relativ simplă a operațiilor aritmetice de bază. 

Iată cum se făcea o adunare, de exemplu 27 + 3 = 30:

Ո Ո I I I I I I I + I I I = Ո Ո I I I I I I I I I I = Ո Ո Ո

Douăzeci și șapte + trei = „douăzeci și zece” = treizeci.

Principalul dezavantaj era că trebuiau numărate șiruri lungi de semne. Grecii au propus o variantă mai compactă, care avea semne și pentru 5, 50, 500 etc. Iar cifrele romane au fost încă un pas în aceeași direcție.  

De exemplu, 29 era scris astfel:

Ո Ո I I I I I I I I I – la egipteni

Δ Δ Π I I I I – la greci

X X I X – la romani

Dar oare cum socoteau romanii? Și nu încape nicio îndoială că socoteau, pentru că au lăsat în urmă realizări inginerești remarcabile.

Adevărul este că toată lumea folosea abacul, acea tăbliță dreptunghiulară utilizată și în școlile din România până spre mijlocul secolului 20.

Citește și: Problema de matematică virală pe Internet: ”2x2+4(2+2)=?” Cum o rezolvi în câteva secunde

Era o simplă scândură cu jgheaburi în care se puneau pietricele. Pietricică, în latină, se numea calculus, de unde a venit și denumirea dată calculatorul.

Folosirea abacului este surprinzător de simplă și poate fi înțeleasă dintr-un scurt videoclip pe care-l puteți vedea mai jos.

Sistemul alfabetic a apărut tot în Egipt, bazat pe scrierea „de mână”, hieroglifele fiind folosite numai pentru inscripții săpate în piatră.

El a fost apoi perfecționat în coloniile grecești de pe coasta apuseană a Asiei Mici. În acest sistem, fiecare literă a alfabetului primește o valoare numerică.  

Deși era compact, el prezenta o serie întreagă de neajunsuri. Întâi de toate trebuia găsită o rezolvare pentru a scrie numere mai mari.

Grecii aveau metode pentru a scrie numere foarte mari, fracții, operații aritmetice, inclusiv ridicarea la putere, dar exista un simbol și pentru „o necunoscută” etc.

Citește și: De ce i-a schimbat Elon Musk numele fiului său? Ce prenume sunt interzise în România?

Majoritatea tratatelor matematice păstrate din antichitate folosesc acest sistem. De exemplu, prin 250 î.Hr. Eratostene a calculat circumferința Pământului. Dar există foarte puține explicații despre felul cum se socotea.

Până în Evul Mediu timpuriu, sistemul alfabetic s-a bucurat de un foarte mare succes, fiind preluat de diverse culturi și adaptat la diverse alfabete, printre care cel arab, ebraic, slavon, georgian, copt (Egipt) etc.

Sistemul modern, cel pe care-l folosim astăzi, a fost inventat în India, dar a fost o dezvoltare treptată și e greu de marcat o dată exactă a apariției sale.

În orice caz prin secolul al V-lea d.Hr., în India se folosea deja un sistem de nouă semne plus un punct sau un loc gol pentru zero (0), iar poziția fiecărui semn indica dacă sunt unități, zeci, sute etc.

De altfel, cifra zero, cunoscută sub numele de „zero indian”, este printre cele mai mari inovaţii din istoria omenirii, fiind considerată piatra de temelie a matematicii şi fizicii moderne.

Este prima documentare despre nevoia existenței cifrei zero, cu semnificația de gol, nimic, absența a ceva ce există.

Cifrele romane se mai folosesc și astăzi în diferite situații cum ar fi ceasurile, uneori concomitent cu cele arabe - Foto: Pixabay (rol ilustrativ)

Semnele nu arătau ca cifrele de astăzi, dar logica folosirii lor era aceeași. Arabii l-au cunoscut încă înainte de apariția islamului.

„Descoperirile lor în astronomie le depășesc pe ale grecilor și ale babilonienilor, iar metodele lor de calcul sunt neîntrecute.

Aceste calcule se făceau cu nouă semne. De la arabi, sistemul a ajuns în Europa, de unde și denumirea de „cifre arabe”, când de fapt ar fi fost mai corect „cifre indo-arabe”, scria învățatul creștin Severus Sebokht din Siria, în anul 662.

Popularizarea cifrelor arabe în Europa este de obicei atribuită italianului Fibonacci, în lucrarea „Liber abaci” („Cartea calculelor”), scrisă în 1202.

Dar acest sistem apăruse deja în „Sefer hamispar” (Cartea numerelor), scrisă de evreul spaniol Abraham Ibn Ezra pe la 1160.

De atunci, așa-numitele cifre arabe au cucerit o bună parte a lumii, inclusiv România.

Totuși, încă se mai păstrează și cifrele romane pentru a desemna paragrafe, capitole, secole, ceasuri cu inscripționări în cifre romane sau diferențierea regilor sau reginelor cu același nume.