Aura Urziceanu a vrăjit lumea cu vocea sa și a fost sedusă la prima întâlnire. De ce boală ar suferi

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 03.11.2023 - 18:24
Aura Urziceanu a vrăjit lumea cu vocea sa - Foto: Newsweek
Aura Urziceanu a vrăjit lumea cu vocea sa - Foto: Newsweek
Aura Urziceanu, artista uitată de lume care trăiește într-un azil al groazei.  - Foto: Cancan / imagine cu caracter ilustrativ
Aura Urziceanu, artista uitată de lume care trăiește într-un azil al groazei. - Foto: Cancan / imagine cu caracter ilustrativ

Aura Urziceanu este internată într-un azil de bătrâni și nimeni nu se mai ocupă de ea. Legendara cântăreață s-a bucurat de un succes formidabil, dar a ajuns să trăiască în condiții greu de imaginat.

SHARE

Aura Urziceanu, una dintre cele mai mari, bune și importante voci ale României din perioada regimului comunist, ar trece printr-o perioadă extrem de dificilă în Canada, unde este stabilită de ani buni.

Trăiește într-un azil

În vârstă de 76 de ani, cântăreața și compozitoarea de jazz, trăiește în Toronto, Canada, din 2010, după ce a decis să părăsească meleagurile natale și să renunțe la cetățenia română. Presa din România a scris că marea artistă ar suferi de Alzheimer și ar fi internată într-un azil. 

Aceleași surse vorbesc despre faptul că marea artistă ar suferi de Alzheimer.

Familia nu a confirmat oficial starea artistei.

Citește și: Actrița Valeria Seciu a murit. Era văduvă de la 46 ani. Fiul se retrăsese la Muntele Athos

A avut o copilărie strictă

S-a născut pe 14 decembrie 1946 în București, în casa bunicilor ei. A avut o soră mai mare, pe nume Nuța, care a murit la un an și jumătate de viață.

Artista a crescut înconjurată de muzică și a început să studieze vioara clasică de la 5 ani, îndrumată de propriul tată, un personaj foarte strict cu ea și cu fratele ei, George.

Avea opt ani şi se pregătea intens pentru o carieră în balet când o bicicletă a lovit-o la piciorul stâng, fiind sfătuită de medic apoi să renunţe la dans pentru totdeauna.

“Tatăl nostru era foarte strict cu noi. În casă nu se asculta decât muzică clasică. Am avut o copilărie strictă. Pe la 8-10 ani mă vedea tata în oglindă, aranjându-mi părul, și-mi spunea: „Nu, nu! Lasă părul! Treci la vioară”. Normal că nu-mi convenea” – povestea ea în trecut.

Deși avea unele probleme cu interpretatul la vioară, vocea ei suna neomenește de frumos. La 16 ani, când Cornel Chiriac a invitat-o la radio, Aura Urziceanu a realizat că este cântăreață de jazz.

„Când mi-a pus câteva melodii de-ale Ellei Fitzgerald, am zis: ‘Vai de mine! Cântă la fel ca mine!’” – și-a amintit ea, acum mulți ani, într-un interviu pentru Revista Tango. Artista a fost la Școala Populară de Artă, în clasa Floricăi Orașcu, dar era atât de bună încât profesoara ajunsese să învețe de la ea.

„Ea a învățat de la mine, nu eu de la ea. Nimeni nu știa și nici ea n-a spus nimănui că nu mi-a arătat niciodată nimic, că n-a avut pur și simplu ce să-mi arate” – a dezvăluit cântăreața.

În 1970, pe când avea 24 de ani, Aura Urziceanu s-a căsătorit cu Ron Rolly, muzician de profesie. Un an mai târziu a rămas însărcinată și l-a adus pe lume pe fiul ei, Elia Christopher, pe 28 octombrie 1971. Din păcate, băiatul s-a născut cu o problemă cardiacă.

„Doctorii au zis să-l întreținem cu niște picături și, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu-l vom opera decât pe la 7 ani. Când am avut o fereastră, l-am luat înapoi în Canada, la control. Îi crescuse tensiunea mult și nu-i mai scădea și doctorii mi-au spus că trebuie operat neapărat. Elia avea 2 ani și jumătate” – a mai precizat artista acum câțiva ani. La cinci ani după ce s-a stabilit în Toronto, în 2015, soțul ei, Ron, a decedat la vârsta de 85 de ani.

Ea își amintește cum a fost cucerită de acesta

„Fară să piardă vremea, a invitat-o la un club de jazz și a cerut-o în căsătorie. Ea credea că e o glumă. Ron mai fusese însurat și jurase tuturor că n-o să se mai căsătorească vreodată. Asta până a întâlnit-o pe Aura. 

S-au revăzut a doua zi. Au mers la cules de ciuperci undeva în afara orașului, au băut șampanie și a cerut-o de nevastă. După o lună și ceva s-au căsătorit. Ea avea 22 de ani. „A fost magică întâlnirea mea cu el. M-am îndrăgostit. Iar din dragostea noastră a ieșit imediat un puișor“, spune Aura zâmbind.

Fiul Aurei s-a mutat în Londra, unde a început o carieră ca producător de muzică electronică, el fiind și un cântăreț apreciat. Între timp, relația dintre Aura Urziceanu și fiul ei s-a răcit, ei ajungând, la un moment dat, să nu își mai vorbească.

În 1959, Aura Urziceanu a debutat cu piesa „Vreau să cânt și eu la televizor', care s-a dovedit premonitorie, tânăra brunetă, cu păr lung, trăsături delicate și ochi de căprioară încântând publicul nu doar cu frumusețea sa, ci și cu vocea deosebită.

În 1985 a făcut un prim turneu în URSS. În Occident lumea se „bătea” să o asculte. În Canada lua 1.000$ pe săptămână, iar în Germania primea 300$. Când apărea la radio sau TV primea 1.000$, spune într-un interviu pentru revista Tango.

În 1972, Aura Urziceanu își face debutul internațional pe scena de la Carnegie Hall (New York) cu formația pianistului și șefului de orchestră american Duke Ellington. Va mai cânta alături de alte nume importante ale muzicii de jazz, precum cântăreața Ella Fitzgerald, pianiștii Bill Evans, Ahmad Jamal și Hank Jones, șeful de orchestră Quincy Jones, trompetiștii Dizzy Gillespie și Thad Jones, saxofonistul Paul Desmond, chitaristul Joe Pass și bateristul Mel Lewis.

A plecat din România definitiv în 2010

Artista a ales să plece din România în 2010, după ce unele persoane i-ar fi modificat intenționat profilul de pe wikipedia. 

În 2014, artista a publicat un mesaj pe blogul personal în care a vorbit despre lucrurile care au deranjat-o în România și motivele care au determinat-o să plece din țară.

„Păcat că în toți acești mulți, mulți ani petrecuți aici la superlativ, nu mi-am pierdut din simțământul de român. Mi-ar fi prins atât de bine și m-ar fi scutit de dezamăgirea, ruptul sufletului, nervii și îmbolnăvirea sufletească pe care am suferit-o și cu care am plecat din România.

După cinci ani de urâțenii, răutăți și așa cum mi s-au înfățișat românii în majoritate, nu-mi dau nici cea mai mică portiță de a-i înțelege, admite… dimpotrivă! Sunt goi, fără conștiință, fără suflet, fără educație. Sunt 97-98% răi la suflet, invidioși, urâți, demenți și de o lașitate josnică!

Sunt foarte periculoși, că te aduc în stare să-i vânezi și să-i împuști! Nu mă recunosc sub nicio formă prin defectele lor … și sunt plini. Tocmai de aceea renunț la cetățenia română!”, a scris Aura Urziceanu pe blogul ei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te