Unde a dispărut Luna planetei Venus? Cercetătorii cred că planeta și-a „înghițit-o”

Venus este numită adesea „geamăna” Pământului. Cele două planete au dimensiuni, mase și structuri asemănătoare, însă există o diferență evidentă: Pământul are Luna, iar Venus nu are niciun satelit natural.

Un nou studiu realizat de cercetători de la University of California, Riverside, propune o explicație pentru acest mister. Venus ar fi putut avea cândva propria Lună, dar particularitățile planetei ar fi condamnat satelitul să se apropie treptat până când, în cele din urmă, s-ar fi prăbușit pe suprafața sa.

Un adevărat caz de „canibalism ceresc”, după cum descrie Reuters teoria publicată în The Astrophysical Journal.

Venus și-ar fi „înghițit” propria Lună. Cercetătorii că s-a întâmplat acum miliarde de ani

Elementul-cheie al explicației este viteza extrem de mică de rotație a planetei Venus.

Planeta are nevoie de 243 de zile terestre pentru o singură rotație în jurul propriei axe. O zi venusiană este astfel chiar puțin mai lungă decât timpul necesar planetei pentru a efectua o orbită completă în jurul Soarelui.

Pământul, în schimb, se rotește în aproximativ 24 de ore, de peste 200 de ori mai rapid decât Venus.

Potrivit astrofizicianului Stephen Krane, autorul principal al studiului, diferența ar fi putut decide soarta celor doi sateliți.

„Dacă a avut o Lună, și probabil că a avut la un moment dat, nu ar fi putut să o păstreze”, a declarat Krane pentru Reuters.

Satelitul s-ar fi apropiat progresiv de Venus și, într-un interval relativ scurt la scară astronomică, s-ar fi prăbușit pe planetă.

Simulările au dus întotdeauna la același rezultat

Cercetătorii au realizat modele computerizate bazate pe fizica planetară și au simulat mecanica gravitațională pentru ipotetici sateliți ai planetei Venus, de dimensiuni diferite.

Rezultatul a fost același: mai devreme sau mai târziu, toți ajungeau să se prăbușească pe planeta în jurul căreia orbitau.

Dacă Venus și-a „înghițit” într-adevăr Luna, evenimentul s-ar fi produs probabil în primul miliard de ani din existența planetei, potrivit lui Krane.

Venus, la fel ca restul Sistemului Solar, s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani.

Până acum, oamenii de știință propuseseră alte explicații pentru absența unui satelit. Una dintre teorii era că Venus nu a dobândit niciodată o Lună. Alta susținea că ar fi avut una, dar aceasta ar fi fost distrusă de impactul masiv al unui alt corp ceresc.

Noul studiu propune un mecanism diferit: chiar Venus ar fi determinat, prin dinamica sa, distrugerea propriului satelit.

Luna noastră are soarta opusă: se îndepărtează de Pământ

Comparația cu Pământul explică mecanismul.

Energia transferată prin rotația rapidă a Pământului împinge treptat Luna spre exterior. Satelitul nostru se îndepărtează în prezent de planetă cu aproximativ 4 centimetri în fiecare an.

Valoarea a putut fi măsurată cu mare precizie cu ajutorul reflectoarelor amplasate pe suprafața Lunii în 1969 de astronauții misiunii Apollo 11.

În cazul lui Venus, rotația extrem de lentă ar fi produs o evoluție diferită, condamnând un eventual satelit la apropierea de planetă și, în cele din urmă, la coliziune.

Dar există o problemă: nimeni nu știe dacă Luna lui Venus a existat

Cercetătorii subliniază însă o limită esențială a teoriei: nu există nicio dovadă că Venus a avut vreodată un satelit natural.

Krane consideră totuși improbabil ca planeta să fi traversat începuturile violente ale Sistemului Solar fără să sufere o coliziune de tipul celei despre care se crede că a dus la formarea Lunii Pământului.

În perioada de început a Sistemului Solar interior, numeroase corpuri stâncoase uriașe se deplasau prin spațiu și se ciocneau unele de altele.

Iar Venus ar fi putut suferi chiar mai multe asemenea impacturi decât Pământul, deoarece se află mai aproape de Soare.

Venus, „geamăna” infernală a Pământului

Soarta planetei este importantă și pentru înțelegerea evoluției Pământului.

Venus are o structură stâncoasă asemănătoare și este doar puțin mai mică decât planeta noastră, dar condițiile de la suprafață sunt radical diferite.

Atmosfera sa densă și toxică a produs un efect de seră extrem, iar temperaturile de la suprafață pot ajunge la aproximativ 471°C, suficient pentru a topi plumbul.

Venus este, de asemenea, al treilea cel mai strălucitor obiect de pe cer după Soare și Lună.

NASA pregătește două misiuni, DAVINCI+ și VERITAS, care ar urma să fie lansate la sfârșitul anilor 2020 sau în jurul anului 2030 pentru a studia atmosfera și caracteristicile geologice ale planetei.

Cercetătorii speră că noile date vor ajuta la elucidarea trecutului lui Venus și, indirect, la o mai bună înțelegere a trecutului și viitorului Pământului.