Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, Voichiţa Lăzurean, a declarat pentru News.ro că unitatea sanitară pe care o conduce a ajuns la limită şi în curând nu va mai putea trata pacienţii din Timiş.
”Noi acest lucru ne dorim, să deservim prioritar pacienţii din Timiş. Fiecare judeţ a trebuit să întocmească un plan alb al spitalelor şi să nominalizeze spitalele care vor acorda servicii pacienţilor din judeţele lor. De o lună ne rugăm de judeţele limitrofe atât să lucreze teste, cât şi să îşi definitiveze acest Plan Alb, care în Timişoara e gata de două săptămâni. Ei ne spun că vor face acest lucru, dar sunt doar vorbe fără sfârşit. Noi primind bolnavi din alte judeţe, încărcăm celalalte spitale ale noastre. Ne vom trezi cu pacienţi cu coronavirus din judeţul Timiş care vor fi trataţi la Făget, la Lugoj, pentru că nu vom mai avea capacitatea să îi primim”, a spus Voichiţa Lăzurean, potrivit News.ro.
Paturile de terapie intensivă de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara ar putea fi ocupate în totalitate, în foarte scurt timp, iar asta ar însemna ca unitatea să nu poata prelua în continuare pacienţi în stare gravă, mai spune managerul.
”Avem 9 locuri pe terapie intensivă şi avem deja 5 ocupate. Ce facem dacă ne mai vin astăzi încă 4 cazuri? Dacă va veni o salvare din alt judeţ, nu vom avea încotro, trebuie să preluăm bolnavii. Dar în toate spitalele judeţene din fiecare judeţ în parte există terapie intensivă, unde oricum aceşti pacienţi au fost deja până au ajuns la noi. Nu cred că doar Spitalul Babeş poate fi unica salvare pentru toţi pacientii din toate judeţele”, a adăugat Voichiţa Lazurean.
Reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara fac apel la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne şi la Grupul de Comunicare Strategică şi cer să fie luate decizii pentru a limita acest transfer de pacienţi la Timişoara. Ei spun că în curând, spitalul va fi incapabil să ofere îngrijire medicală pacienţilor din judeţul Timiş, întrucât, în prezent, aproximativ 75 % dintre cazuri sunt din alte judeţe învecinate.
Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv în România, 94 au fost declarate vindecate şi externate (53 la Timişoara, 28 la Bucureşti, 6 la Craiova, 5 la Constanţa, unul la Cluj şi unul la Iaşi).