Pe lângă noul lor organ, cei care l-au rpimit spun că au moștenit noi emoții, gusturi și chiar amintiri. Aceste experiențe - de la pofte alimentare la trăsături de personalitate modificate - se aliniază ocazional cu preferințele donatorului, stârnind dezbateri cu privire la posibilitatea ca organele să poată transmite și amintiri.
Citește și: Săritul peste micul dejun duce la kilograme în plus, la vârsta mijlocie. La ce oră să iei prima masă
Pacienții care au primit organele altor persoane le moștenesc amintirile și emoțiile. Care e cauza?
Transplantul de organe a fost o piatră de temelie a medicinei moderne încă din 1954, când primul transplant de rinichi reușit a salvat o viață. De-a lungul deceniilor, progresele tehnologice și medicale au făcut posibil transplantul de inimi, plămâni, ficat și multe altele, oferind nenumăraților pacienți o a doua șansă.
Citește și: Dieta atlantică, noul trend alimentar pentru slăbit. De ce este recomandată chiar și de medici?
Cu toate acestea, misterul din jurul unor transplanturi i-a determinat pe oamenii de știință să exploreze o întrebare fascinantă: Pot organele să transfere memoria?
Spre exemplu, primitorii de inimă raportează adesea schimbări surprinzătoare. Unii își dezvoltă gustul pentru mâncăruri care nu le-au plăcut niciodată, în timp ce alții au noi fobii sau trăsături de personalitate.
O primitoare, o coregrafă preocupată de sănătate, a simțit o dorință incontrolabilă de nugget-uri de pui - un aliment pe care donatorul său îl avea în buzunarul hainei când a murit. Astfel de povești, deși anecdotice, au determinat cercetări științifice cu privire la mecanismele potențiale din spatele acestor schimbări.
Cercetătorii au propus mai multe teorii
Conceptul de memorie celulară sau „a corpului” sugerează că celulele individuale ar putea stoca informații dincolo de funcțiile lor de bază. Această idee de memorie ar putea foarte bine să se transfere la organe. Alterarea expresiei ADN fără modificarea secvenței ar putea juca, de asemenea, un rol, deoarece integrarea unui nou organ ar putea perturba mediul celular existent al receptorului.
În plus, câmpul electromagnetic al inimii - o rețea de neuroni din interiorul inimii - ar putea comunica cu creierul în moduri pe care încă nu le înțelegem. Deși nu există o explicație definitivă, rolul inimii în comunicarea bidirecțională cu creierul adaugă o anumită greutate acestor posibilități, arată presa
Căile neurologice, biochimice și biofizice ar putea contribui toate la această conexiune inimă-creier, dar încărcătura fizică și emoțională a operației de transplant, combinată cu medicamentele, ar putea influența, de asemenea, aceste transferuri de memorie „organică” raportate.
