„Noi facem un spital!“ sună și mai ciudat când afli că cei doi cetățeni obișnuiți fac un spital din care nu vor să scoată bani. Ci pentru care au adunat, bătând la toate ușile, câteva milioane de euro ca să-l construiască de la zero și să-l doneze statului român.
descurce.
Spitalul construit prin proiectul Oanei Gheorghiu și al lui Carmen Uscatu se ridică, de câteva luni, în curte la „Marie Curie“, în București. Este o clădire de dimensiunea spitalului vechi, probabil singurul punct comun între cele două unități medicale care se vor înfrăți la finele anului viitor, când noua clădire va fi finalizată.
Cum a început povestea asta? „Ne gândeam de prin 2012-2013 să construim un spital pentru copiii cu cancer. Făceam deja, din 2009, prin asociație, multe proiecte prin care dotam spitale din România, renovam clinici. Dar apăreau acele frustrări legate de faptul că tu faci o investiție într-un spital de stat, însă te împiedici de inginerul spitalului, de manager, de modul în care e gestionat proiectul sau de felul cum sunt utilizați banii celor care au avut încredere în tine și au donat. Așa am început să visăm să facem de la zero un spital al viitorului, în care să-i putem trata pe copiii bolnavi de cancer. Un spital dotat așa cum prevăd normele europene și în care pacientul să fie în centrul atenției, așa cum se întâmplă în Occident“, începe Carmen povestea proiectului.
La acea vreme, însă, în urmă cu cinci-șase ani, ideea să ridici un spital nou în România, în condițiile în care nici statul nu se înhăma la așa ceva, le-a speriat și, așa cum spune Oana, „am stabilit că, totuși, nu e asta ce vrem noi să facem, că e prea greu de făcut în țara noastră“. Au abandonat ideea, dar nu cu totul. Ceva a rămas din gândul de a face un spital perfect, care să fie de stat și în care micuții cu cancer să aibă o șansă reală la viață.
Au început să studieze cum ar trebui să arate acel spital, de ce ar fi nevoie și au ajuns la concluzia că nu poți face doar un simplu spital de oncologie pentru copii. Când un micuț e diagnosticat cu această boală cumplită, spun fondatoarele „Dăruiește Viață“, acesta are nevoie de chimioterapie și radioterapie, dar și de chirurg, dacă are o tumoră, și de stomatolog, când face o carie din cauza tratamentului, și de terapie intesivă, și de o cameră implantabilă. „Am concluzionat că, de fapt, ar trebui să facem un spital care să aibă toate departamentele existente în unul de pediatrie, pentru că, altfel, am face ceva ce există deja în România și nu ar ajuta. Copiii bolnavi de cancer sunt tratați acum în institute oncologice pentru adulți, nebeneficiind, în afară de chimioterapie și, poate, radioterapie, de nimic altceva. Ei sunt mutați cu ambulanța prin spitale pentru diferite tratamente“, mai spune Carmen Uscatu.
Citește dosarul integral „Spitalul construit printr-un miracol”
„Dumnezeule, în ce ne-am băgat?“
Proiectul de suflet al miilor de români. Cum ne implicăm
„Ne trebuie o clădire nouă“. „Ei, mare lucru!“
Discuția s-a oprit aici, proiectul ideal, așa cum și-l doreau cele două, era prea mult pentru ce credeau, la acea vreme, că pot realiza. Așa că Oana și Carmen au mers cu un alt gând la Spitalul de Copii „Marie Curie“, acela de a renova Secția de Oncologie, care are 30 de paturi pentru 30 de mame și 30 de micuți, dar doar un singur grup sanitar. „Imaginați-vă scara blocului în care toți locatarii folosesc un singur grup sanitar. Iar toți acești oameni să mai fie și bolnavi. Am venit cu arhitecta să vedem cum putem face toalete pentru fiecare salon, doar că, după ce a văzut spațiul, ne-a spus că nu se poate face ce vrem noi. Ar fi trebuit să tragem niște coloane până la etajul cinci și nu se justificau costurile. Am zis OK, dar ce putem face, că nu-i putem lăsa la nesfârșit pe acești copii? Iar arhitecta a zis: «Păi ne trebuie o clădire nouă». «Ei, mare lucru!», am răspuns, dar, bineînțeles în glumă“, își amintește Oana despre discuția din 2015.
De aici au urmat planuri peste planuri. Au început strângerea de fonduri pentru renovarea Secției de Oncologie. Apoi s-au gândit să mai construiască un etaj peste clădirea actuală a spitalului și să-l lege cu Secția de Oncologie existentă. Alt plan a fost să construiască o clădire nouă, pe două nivele, în curtea spitalului. Timp de un an, s-a lucrat la câte o idee, nimic, însă, nu se putea realiza.
„Nu e ca în Africa, e mai rău“
Oana și Carmen au continuat să caute un spațiu la un spital de copii unde să poată construi separat o secție de Oncologie în care pacienții să poată beneficia de toate serviciile medicale la un loc. Proiectul a fost acceptat de Spitalul „Grigore Alexandrescu“. Mecanismul era următorul: instituția medicală punea la dispoziția asociației terenul, Oana și Carmen, prin „Dăruiește Viață“, construiau, iar la final donau clădirea spitalului.
„Doar că și aici a apărut o problemă. După ce conducerea spitalului ne-a dat acceptul, am discutat cu arhitecta, ne-am întâlnit cu inginerul lor, am vrut să semnăm un acord de parteneriat, ca să putem demara proiectul. De aici s-a întrerupt orice dialog cu managerul de atunci, Dan Mircea Enescu, iar concluzia noastră a fost că a existat o influență din partea fostului ministru Nicolae Bănicioiu, cu care noi aveam o bătălie pe mai multe fronturi, așa cum am avut cu toți miniștrii, ca să schimbăm lucrurile în bine în zona medicală“, spune Carmen.
După ce au căzut și planurile de la „Grigore Alexandrescu“, s-au întors la „Marie Curie“, cu gândul că trebuie, totuși, să facă aici o clădire nouă în care să poată fi tratați copiii bolnavi de cancer, existând deja o Secție de Oncologie. În faza inițială, spitalul le-a pus la dispoziție un teren cu care arhitecta asociației nu a fost de acord, pentru că nu permitea construirea unei clădiri care să poată fi conectată cu spitalul. În aceste condiții, micuții pacienți ar fi trebuit purtați prin ploaie, vânt, zăpadă, dintr-o clădire în alta. O încropeală românească fără nicio legătură cu „spitalul viitorului“ la care visau Oana și Carmen.
Oana povestește că, atunci, au adus niște specialiști din Franța, care se ocupă de proiectarea spitalelor, cărora le-au cerut să le ofere argumente pro și contra spațiului pus la dispoziție de spital pentru ridicarea clădirii noi și să vină cu cea mai bună soluție pentru construirea unei clădiri care să respecte toate normele internaționale: „Ca să nu fie șocați de ceea ce vor vedea, le‑am spus că, la noi, spitalele arată cam ca în Africa. «Marie Curie» are și zone renovate, făcute tot de ONG-uri, care arată foarte bine, așa că, după ce le-au văzut, ne-au zis că nu e ca în Africa. Apoi au vrut să viziteze blocul operator, căruia nimeni nu îi dă importanță“.
Aici a venit șocul pentru francezi. „Tu, ca părinte, când vii în spital, vezi Unitatea de Primiri Urgențe, saloanele, toaletele, dar nu vezi blocul operator. Acolo intră doar copilul anesteziat și medicii. Când francezii au mers să-l vadă, ne-au spus: «Nu e ca în Africa, e mai rău»“, completează Carmen.
