Pacient la Floreasca: tratament de 600 de lei, cazare de 350 de euro/zi

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 30.01.2020 - 08:28
Pentru o noapte de cazare, Floreasca cere de la CNAS peste 1.600 de lei. Foto: Inquam Photos / Mircea Manole

1.665 de lei pe noapte (350 de euro), în total - 9.990 de lei pentru șase nopți. Atât a decontat Spitalul de Urgență Floreasca de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru un pacient internat după ce a făcut infarct. Și asta numai pentru cazare, conform decontului.

SHARE

Pentru comparație, medicamentele, investigațiile medicale și materialele sanitare au costat 622 de lei.

Explicația purtătorului de cuvânt a Spitalului Floreasca, doctorul Bogdan Oprița, pentru Newsweek România a fost că în costul cazării/zi sunt incluse plata personalului medical și utilitățile. „Pe alea cine vreți să le plătească?”, a adăugat, pe un ton deranjat, Oprița.

Citește și: Primele imagini de la Floreasca: Beuran a intrat în sala de operații cu ceasul la mână

Acuzație: „Șase zile a stat pe un pat murdar”

Bărbatul cu infarct cerebral a stat internat la Floreasca, o zi la terapie intensivă, apoi la neurologie și a fost tratat doar cu soluție Ringer, potrivit mărturiei fiicei lui.

Femeia a mai acuzat medicii că i-au ținut tatăl în murdărie timp de șase zile și că nu i-au dat nici un tratament după externare, deși bărbatul se simțea în continuare rău.

De altfel, după externarea de la Floreasca, familia l-a internat din nou, a doua oară preferând un spital privat.  

„Infarctul a avut loc cu câteva ore înainte. Nu am chemat salvarea, că era cam ora 8 dimineața și venea foarte greu. L-am dus eu, personal, cu mașina la spital. A asteptat jos, la Urgențe, și, după, l-au repartizat în salon. Deci șase zile a stat pe un pat murdar, cu alți 10 lângă el.

Deci l-au luat, l-au dus în cărucior, a fost dus la UPU. Dupa aia, de la UPU l-au dus la Terapie Intensivă, a stat o oră acolo. După care l-au luat niște doctori, i-au făcut un CT (computer tomograf - n.r.) și, după, l-au băgat în salon, la neurologie. Și timp de cinci zile i-au băgat doar soluție Ringer. De aici i-a crescut tensiunea până la 16 și nu scădea, pentru că are hipertensiune și soluția respectivă conține multă sare. Ringerul a fost doar pentru <hidratare>. Și, după cinci zile, l-au trimis acasă.

Dupa aia, că nu îi trecea, am fost la Spitalul Monza, unde a primit alt tratament, total diferit față de ce lua el în mod normal, pentru îndreptarea ochiului. Cei de la Floreasca nu i-au dat mai nimic după ce l-au externat”, a povestit fiica pacientului pentru Newsweek România.

Citește și: Cazul Floreasca: Pacienta a sângerat toată noaptea. Au intervenit doar rezidenții, dimineața

De 16 ori mai ieftin tratamentul decât cazarea la Floreasca, pentru șase zile

Potrivit decontului primit de familia bărbatului, cheltuielile pentru zilele de spitalizare s-au ridicat la 9.990 de lei, adică puțin peste 1.660 de lei/zi, în vreme ce pentru medicamente spitalul a cheltuit 21 de lei. Pentru analizele de laborator, spitalul a cheltuit 542 de lei, iar pentru materialele sanitare - 34 de lei. Deci, în total, pentru tratament, spitalul a cheltuit 622 de lei, de 16 ori mai puțin decât pe cazare.

Medicul Oprița: „Păi, pe alea cine vreți să le plătească?”

Medicul Bogdan Oprița, șeful UPU-SMURD din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca, a declarat, pentru Newsweek România, că o noapte de cazare la spital este așa de scumpă pentru că „sunt incluse toate cheltuielile indirecte și directe legate de cazare. Păi pe alea cine le plătește? În decontul pe pacient intră cheltuiala directă, care este legată de actul medical și cheltuiala indirectă, curent electric, încălzire, apă, canal, deșeuri menajere și infecțioase, costul trebuie suportat”.

Spitalele pot deconta de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate serviciile medicale aplicând fie un tarif pe caz rezolvat, fie un tarif pe zi de spitalizare, potrivit Hotărârii de Guvern 140/2018.

Floreasca aplică ambele modalități de tarifare a cazurilor, având un plafon de 1.829 de lei pentru o zi de spitalizare și 2.590 lei pentru un caz rezolvat, potrivit răspunsului spitalului la solicitarea Newsweek România.

Întrebat cum decide spitalul când să aplice tariful pe caz rezolvat sau tariful pentru o zi de spitalizare, medicul Oprița a dat un răspuns neclar, insistând că toate spitalele cu peste 400 de paturi aplică aceleași modalități de tarifare pentru decontarea la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

„Nu numai Spitalul de Urgență, ci toate spitalele (tarifează în cele două moduri, n.r.). Toate cazurile – pe zi și pe caz rezolvat – sunt plătite la tariful acela. Iar dacă cazul a rezultat din cauza unei vătămări, conform legii, făptuitorul suportă contravaloarea. Este valabil pentru toate spitalele cu 400 de paturi din România”, a declarat Bogdan Oprița.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te