Companiile de medicamente și cercetătorii din domeniu depun eforturi eroice pentru a furniza noi medicamente. Câteva zeci sunt acum în curs de dezvoltare. Studiile de până acum sunt, în mare parte, la început de drum, iar eșantioanele de persoane pe care se fac teste sunt restrânse, astfel că cercetătorilor le este dificil să fie siguri de concluziile lor.
Medicii au încercat medicamente mai vechi, cum ar fi medicamentele pentru malaria, hidroxiclorochina și clorochina, în speranța că se vor dovedi eficiente. Studii ample asupra acestor medicamente sunt în derulare.
Ritmul implacabil de răspândire a virusului și un anumit sentiment de disperare nu pot accelera dezvoltarea de noi medicamente. În mod normal, poate dura un deceniu sau mai mult.
În plus, multe medicamente experimentale nu reușesc. Când vine vorba de tratamente pentru boli infecțioase, cifrele puse la dispoziție de Organizația de Inovare în Biotehnologie punctează cu 1 din 5 rata de succes a noilor medicamente, aflate în faza de testare clinică.
Există speranțe că un medicament va fi disponibil în curând pentru a combate virusul SARS-CoV-2.
Vă prezentăm o listă a lor:
Medicamente antivirale existente
Orizont de timp: Sunt disponibile acum, dar testarea eficacității lor poate dura o lună sau mai mult.
Un medicament existent, ușor de produs, care s-a dovedit eficient în tratarea sau prevenirea infecției cu SARS-CoV-2, ar fi cea mai rapidă soluție 0pentru pacienți și medici.
Medicii își pun speranța în hidroxiclorochină și clorochină, iar multe spitale, inclusiv Universitatea din California, San Francisco și Universitatea din Washington, le includ în protocoalele lor de tratament. Unii medici combină hidroxiclorochina cu azitromicina, un antibiotic.
Citește și: ANALIZĂ. Veste bună: 35 de vaccinuri anti COVID 19 sunt în dezvoltare, în acest moment, în lume
Ele sunt administrate în prezent în baza unui studiu francez nu foarte amplu și a unor rapoarte întocmite de cercetătorii din China. Studiile clinice mai ample încep abia acum, vor fi mai riguroase, dar vor dura ceva timp.
Favipiravir, un medicament antigripal prezentat în Japonia, a fost luat în considerare de un alt studiu de mici dimensiuni. Aceste medicamente, în special cele pentru malarie, care sunt produse în masă, vor fi folosite de medicii din primele linii, dar va trebui să așteptăm dovezi incontestabile că pacienții beneficiază de pe urma lor.
Remdesivir
Orizont de timp: Primele date despre eficiența lui ar putea veni în aprilie
Remdesivir, un medicament antiviral care a eșuat ca tratament pentru Ebola, a fost inițial dezvoltat pentru a fi administrat împotriva unui alt coronavirus. Există unele dovezi că are efecte în cazul pacienților cu COVID-19.
Producătorul său, Gilead, a lucrat cu cercetători și guverne din întreaga lume pentru a realiza studiile clinice. Compania a spus că așteaptă rezultatele în luna aprilie. Șase mari studii sunt în curs de desfășurare. Primul dintre ele este efectuat pe pacienții grav bolnavi din China și va fi finalizat pe 3 aprilie. Un alt studiu, pe pacienții cu simptome medii, se va încheia tot în aprilie, iar alte două în luna mai.
Între timp, Gilead a pus medicamentul la dispoziția sutelor de pacienți în mod uzual. Remdesivir se administrează intravenos.
Plasma convalescentă
Orizont de timp: Cercetările ar putea dura luni
Metoda s-a dovedit eficientă în alte epidemii: pacienții bolnavi sunt injectați cu plasmă din sângele provenit de la cei care s-au vindecat. Plasma conține anticorpi împotriva virusului, întărind sistemul imunitar al pacientului bolnav.
Un studiu recent din China a relevat că, din 10 pacienți cărora li s-a administrat plasmă convalescentă, în cazul a 7 pacienți încărcăturile virale cu SARS-CoV- 2 au devenit nedetectabile și s-au remarcat îmbunătățiri ale stării lor.
Compania Takeda dezvoltă un tratament ce folosește anticorpi concentrați proveniți din sânge. Ea a anunțat că produsul poate fi disponibil în nouă până la 18 luni.
Medicamente pentru bolile autoimune
Orizont de timp: Datele despre eficiența lor ar putea fi disponibile până vara; medicamentele disponibile acum
Medicamentele împotriva bolilor autoimune, cum ar fi artrita reumatoidă, acționează prin inhibarea sistemului imunitar. Acest lucru ar putea fi util în COVID-19, deoarece virusul SARS-CoV-2 determină sistemul imunitar să supra- reacționeze, fapt care dăunează organismului.
Actemra este un astfel de medicament produs de Roche. Un studiu nepublicat, realizat pe 21 de pacienți din China, a arătat că medicamentul a redus starea febrilă și nevoia de oxigen suplimentar. Alte două firme, Regeneron și Sanofi, au lansat un studiu despre medicamentul lor similar, Kevzara, la pacienții cu COVID-19. Rezultatele ar putea fi disponibile în luna aprilie. Roche a început propriul studiu asupra Actemra din SUA. Atât Actemra, cât și Kevzara sunt anticorpi artificiali care vizează o proteină implicată în sistemul imunitar numit IL-6 și sunt administrați prin injecție.
Anticorpi artificiali împotriva virusului
Orizont de timp: Cel mai probabil la începutul toamnei
Anticorpii monoclonali sunt printre cele mai bine vândute produse din industria pharma. Sunt anticorpi dezvoltați la șoareci, transfmați apoi în medicamente, ce pot fi injectate la pacienți.
Astfel de anticorpi ar putea avea un impact mai consistent decât utilizarea plasmei din sânge. Compania americană Regeneron a dezvoltat cu succes un amestec de astfel de anticorpi împotriva Ebola. În prezent a selectat doi anticorpi pentru a fi utilizați împotriva SARS-CoV-2. Studiile sunt așteptate să înceapă până la începutul verii. Dacă totul merge bine, anticorpii ar putea fi disponibili până la toamnă.
Antivirale noi
Orizont de timp: 2021, cel mai devreme
Dacă antiviralele existente nu pot controla SARS-CoV-2, este posibil să fie necesare medicamente noi, însă ele nu pot fi obținute decât în luni bune de acum încolo. Procesul ar putea fi grăbit, dacă vor fi luate în considerare medicamente care au trecut prin teste anterioare, cum este cazul Remdesivir.
Acest lucru este făcut de Fundația Bill și Melinda Gates, care încearcă să identifice în bazele de date ale cercetătorilor astfel de medicamente.
Vaccinuri
Orizont de timp: sfârșitul anului 2021 sau chiar în anii următori
Există o metodă de realizare a unui vacin care ar putea da roade mai repede decât celelalte. Ea se bazează pe folosirea unei secvențe ARN pentru a face celulele să producă mai multe proteine și astfel să crească imunitatea organismului. Metoda nu a fost niciodată utilizată la un vaccin disponibil pe scară largă.
Pentru a fi siguri că metoda funcționează și este sigură, oamenii de știință s-ar putea să aibă nevoie de 18 luni. O altă metodă vizează producerea vaccinurilor în celulele insectelor.