Au fost promise 8 spitale regionale în urmă cu exact zece ani, dar la niciunul nu a început construcția. Mai mult, despre soarta a cinci spitale nu se mai știe aproape nimic.
Abia anul viitorul ar putea începe construcția spitalelor din Iași, Cluj, Craiova iar termenul de finalizare este 2026
Citește și: Eșecul spitalelor regionale: Construcția unora, suspendată; altele vor fi finalizate după 15 ani
Romania se află pe ultimul loc (34) în Indexul European al Cosumatorului de Sănătate în urma Bulgarie, Albaniei, Ungariei sau Muntenegru.
România se află ultima sau ultimele poziții la indicatori precum: timpii de așteptare pentru tratament, rezultatele tratamentelor, gama de servicii oferite, preventia si farmaceuticele.
Toate acestea cifre ar fi putut fi îmbunătățite dacă România ar fi accesat fonduri europene așa cum au făcut alte state care s-au aflat în sfera de influență a Uniuniii Sovietice înainte de 1989.
Bulgaria: 71 de milioane pentru sănătatea pacienților
Pe 26 decembrie 2018, Comisia Europeană anunța faptul că prin ERDF – Fondurile Europene de Dezvoltare Regională – se va da un impuls sistemului medical de urgență din Bulgaria. Anunțul vorbea despre cel mai mare proiect care vizează infrastructura de sănătate din Bulgaria în actuala perioadă de finanțare 2014-2020. Contribuția UE urma să fie în valoare de 71,1 milioane euro, iar proiectul final urma să aibă un buget total de 83,8 milioane euro. Finanțarea viza modernizarea echipamentelor, creșterea eficienței și accesibilității serviciilor de sănătate de urgență, construcția și modernizarea unor clădiri.
Guvernul bulgar a explicat, în exclusvitate pentru Newsweek România, modul în care a obținut finanțarea europeană.
„Ministerul Sănătății implementează proiectul nr. BG16RFOP001-4.001-0001, cu un buget de 163 897 815, 62 leva, având termenul de implementare 23.10.2021.
Citește și: VIDEO O mașină electrică Tesla scăpată de sub control a omorât 2 oameni și a rănit 3
Pregătirea propunerii de proiect a început în 2016 de către o echipă a Ministerului Sănătății din Bulgaria. S-a realizat cu ajutorul consultantului extern Consortium Regional Health Infrastructure selectat în conformitate cu Legea achizițiilor publice. Jaspers a fost, de asemenea, inclus în procesul de pregătire ca observator și consultant. Jaspers este o rețea de cooperare formată din trei parteneri - Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, oferind asistență tehnică comună pentru sprijinirea proiectelor din regiunile europene”, ne-a precizat Biroul de presă al guvernului Bulgar.
Ce e bun la Sofia, pute la București
În România, fostul guvern condus de Viorica Dăncilă s-a certat cu experții Jaspers. Fostul ministru al Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, i-a acuzat pe aceștia că, în mod deliberat, îngreunează investițiile din fondurile europene la ministerul său dar și la alte ministere.
„Spun public şi atrag atenţia celor de la Jaspers, care sunt consultanţii tehnici ai Uniunii Europene în România, pentru că am constatat că aceşti domni de la Jaspers sunt foarte sensibili la două, trei, cinci reclamaţii pe care le fac anumite ONG-uri. Şi trag un semnal de alarmă public acestor reprezentanţi că săptămâna viitoare voi face o sesizare premierului României şi autorităţii care răspunde de ei, respectiv Bruxelles-ului, că întârzie nepermis de mult investiţiile derulate prin fonduri europene”, a spus Ioan Deneş.
Bulgaria: 400 de ambulanțe cu bani europeni
„În 12 mai 2018, Ministerul Sănătății din Bulgaria a propus un proiect pentru modernizarea sistemului de asistență medicală de urgență din țară, pentru a fi evaluat de către Organismul de Management al Regiunilor.
În data de 23 august 2018, Nota de Completare a Jaspers - documentul final ce urma a fi trimis către Comisia Europeană -, a fost primit de Ministerul Sănătății de la Sofia. Proiectul a fost trimis către Autoritatea de Management a Regiunilor pentru aprobarea finală.
În data de 23.10.2019, Ministerul Sănătății a finalizat contractul pentru implementarea Proiectului nr. BG16RFOP001-4.001-0001 pentru dezvoltarea asistenței medicale de urgență, finanțat prin Regions of Growth Operational Programme”, a explicat guvernul Bulgariei pentru Newsweek România.
Toate cele 237 de unități medicale urgență din Bulgaria urmează să fie modernizate prin acest proiect. Saloane de urgență urmează a fi deschise în 34 de stabilimente medicale. Vor fi modernizate un număr de 27 de centre de îngrijire medicală cărora le sunt arondate 176 de subdiviziuni medicale de urgență și echipe care acționează la distanță. Lucrări de modernizare vor fi desfășurate în sistemele medicale de urgență, se va proceda la furnizarea de echipamente și instrumente medicale noi, dar și la achiziția a 400 de ambulanțe noi.
Polonia: 57 milioane dolari pentru 254 de paturi
Publicația online themayor.eu scria că spitalul din Torun va fi renovat cu fonduri europene.
„Autoritățile locale din Polonia se confruntă, adesea cu o lipsă de fonduri pentru proiectele de modernizare a spitalelor. Administrația regională Kuyavian-Pomeranian a combinat diverse forme de finanțare UE pentru modernizarea spitalului din Torun și pentru îmbunătățirea asistenței medicale pentru localnici. Cu ajutorul unei finanțări de 57 de milioane de dolari de la Banca Europeană de Investiții, spitalul a fost modernizat și extins.”
Un reprezenatn al instituției Janusz Mielcarek a explicat pentru Newsweek România faptul că finanțarea totală a fost de 228 milioane de zloți, din care 172 de milioane au venit prin ERDF.
„Proiectul, cofinanțat prin FEDR, urmărește reconstrucția și extinderea spitalului din Torun, dar și dotarea cu echipamente medicale în vederea extinderii clădirii principale a spitalului cu un total de 254 de paturi”, spun reprezentanții spitalului.
Se urmărește „amenajarea de noi camere pentru optimizarea numărului de paturi, ceea ce se va traduce în scurtarea timpului de așteptare pentru un loc în spital. De asemenea, se va scurta timpul pentru primirea rezultatelor testelor, crește precizia diagnosticului.
Ungaria: 203 milioane de euro pentru patru spitale
Fostul Comisar European pentru Politici Regionale Corina Crețu a declarat: „sunt mândră de aceste proiecte majore care vor îmbunătăți, substanțial, asistența medicală din Ungaria și care se va reflecta în îmbunătățirea vieții cotidiene a poulației.” Primul proiect finanțat de Uniunea Europeană în Ungaria îl reprezintă construcția unui nou complex spitalicesc cu un centru de urgență în orașul Nyíregyháza (regiunea de Nord).
Al doilea proiect finanțat este construcția unui bloc medical în cadrul Centrului Clinic al orașului Szeged care acoperă 1,3 milioane de locuitori. De asemenea, structura spitalicească existentă va fi modernizată, iar centrul de urgență va fi dotat cu echipament medical și IT de ulimă generație. A treia și a patra investiție vizează orașele Pécs și Kaposvár.
Centrul clinic al Universității din Pécs va beneficia de renovarea, extinderea unității și modernizarea echipamentelor existente. Cel mai mare spital din regiunea Kaposvár își va îmbunătăți serviciile odată cu dezvoltarea unei secții integrate de îngrijire de urgență și modernizarea sediului central. Potrivit Budapest Business Journal, sumele de la Uniunea Europeană au fost împărțite astfel: 54 de milioane pentru clinica din Szeged, în timp ce spitalele din Pecs și Kaposvar vor primi 39 milioane de euro, respectiv 35 milioane de euro.
Croația: șapte unități spitalicești cu bani europeni
În august 2018, Ministerul Sănătății croat anunța faptul că lucrează la proiecte în valoare de 1,5 miliarde de kuna care vor viza spiatele, centre de urgență și îngrijirea la distanță finanțate din bani europeni în cadrul Programului Operațional pentru Competitivitate și Coeziune 2014 – 2020. În 2016, suma de 173 milioane de kuna a fost alocată pentru trei clinici în Zagreb, Osijek și Split și patru spitale generale – Varazdin, Dubrovnik, Sisak și Bjelovar.
Letonia: 64 milioane euro pentru 68 mii metri pătrați
Fondurile europene urmează să îmbunătățească viața a două milioane de cetățeni, scria în februarie 2019, themayor.eu.
„UE investește în Spitalul Clinic Universitar Pauls Stradins. Peste 64 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională au fost deja alocați pentru modernizarea infrastructurii medicale din Letonia.
Noua infrastructură din spitalul din Riga își propune să îmbunătățească calitatea serviciilor de asistență medicală și eficiența tratamentului.
Finanțarea UE va contribui la creșterea capacității spitalului cu peste 500 de paturi într-o nouă zonă de peste 68.000 metri pătrați. A fost cumpărat echipament medical de înaltă specialitate și au fost introduse noi sisteme informatice. Spitalul va oferi noi oportunități de formare și cercetare științifică pentru absolvenți și post absolvenți. Proiectul va fi finalizat în 2023”, spune sursa citată.
Italia: medicina în orașul Mafiei
Comisia Europeană a decis, în 2016, să cofinanțeze construcția spitalului San Marco și a Centrului Ortopedic de Excelență din orașul Librino, Sicilia. Acest proiect major are un buget de 106 milioane de euro, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Se va construi un nou centru medical unde să fie concentrate, într-un sigur loc, diagnosticarea, spitalizarea și tratamentul pentru o mai mare eficiență managementului pacienților.
Malta: echipamente de milioane
Între 2013 și 2015, Ministerul Sănătății din Malta a primit aproape 3 milioane de euro pentru modernizarea Spitalului General Gozo prin introducerea de noi echipamente medicale de ultimă generație. De asemenea, se vor oferi noi servicii către populație și va creștere nivelul de furnizare a serviciilor medicale.