Viceprimarul care nu votează bugetul Capitalei: dentist cu venit de 700 lei/lună, rată de 1.000 lei

DE Petre Bădică | Actualizat: 29.04.2021 - 23:27
Horia Tomescu stomatolog cu venit de 700 lei/lună și rată 1000 lei / FB

Din declarația de avere a lui Horia Tomescu rezultă că familia sa a trăit cu sub 1.600 lei pe lună un an întreg. În anul 2019, susține că a câștigat 9.352 de lei din servicii medicale, în medie 770 lei/lună. Soția lui a câștigat 9.587 de lei într-un an, adică 790 lei/lună.

SHARE

Viceprimarul USRPLUS, Horia Tomescu, a anunațat că partidul pe care îl reprezintă nu votează bugetul Capitalei, deoarece nu este unul realist. Conflictul dintre primarul Nicușor Dan și consilierii USRPLUS ar urma să fie mediat, săptămâna viitoare, de premierul Florin Cîțu și de vicepremierul Dan Barna.

Citește: Consilierii generali ai USR PLUS îi cer lui Nicușor Dan să retragă proiectul de buget

Horia Tomescu se prezintă singur pe pagina personală în puține cuvinte: „Fac parte din generatiile nascute inainte de Revolutie, dar am crescut si m-am format intr-o tara care isi doreste democratie, bunastare si dreptate. Deoarece doresc sa conturam impreuna un viitor necesar noua si copiilor nostri, m-am implicat in PLUS”.

Pagina PLUS sector 5 este mai generoasă în informații.

„Tomescu Horia

are 40 de ani, de 15 ani este medic dentist, de 4 ani părinte și de 11 luni membru PLUS.

A decis să nu mai stea deoparte deoarece crede că a sosit timpul ca generațiile active ale României de azi să își asume reconstrucția acestei nații.

A ales PLUS pentru că aici s-au implicat oameni pe care îi admiră, oameni care au făcut și fac mai mult pentru ceilalți decât pentru ei înșiși.

Inițial a activat în structura de conducere informală a PLUS (Grupul de Inițiativă Județeană) cu responsabilități în administrarea financiară a filialei, iar în 30 iulie 2019 a fost ales de Convenția PLUS Sector 5 în conducerea filialei, în calitate de trezorier”.

Viceprimarul care nu votează bugetul Capitalei: venituri Vs cheltuieli

Horia Tomescu și-a depus o declarație de avere la data de 5 noiembrie 2020 în calitate de consilier General al Muncipiului București. El menționează un teren la Ploiești și alte două  de mici dimensiuni în București. Tomescu deține două clădiri la București și una în Ploiești.

Are un autoturism Dacia Duster și tablouri de 6.500 euro. În conturi menționează 20.000 de euro.

În anul 2019, susține că a câștigat 9.352 de lei din servicii medicale, în medie 770 lei/lună.

Soția lui a câștigat 9.587 de lei într-un an, adică 790 lei/lună.

Familia Tomescu are de returnat un credit de 153.000 lei luat pe 15 ani. Fără dobândă ar trebui să returneze suma de 850 lei. Cu dobândă, probabil că rata trece de 1.000 de lei/lună.

Horia Tomescu a câștigat, în 2019, lunar, cu 230 lei mai puțin decât rata la bancă. Dacă adunăm și veniturile soției, familia Tomescu a trait, lunar, cu 560 de lei pe lună.

Horia Tomescu nu a răspuns la telefon și nici mesajelor Newsweek România de a clarifica chestiunile de mai sus.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te