VIDEO Un observator acuză că a fost lovit în fața secției de votare, la incitarea primarului
Data publicării: 26.05.2019 • 12:58
Data actualizării: 26.05.2019 • 12:59

Un observator electoral acreditat prin inițiativa Fiecare Vot – FunkyCitizens a declarat că a fost lovit cu pumnul în bărbie de un tânăr „după ce a fost incitat de primarul din localitate”.
Observatorul a declarat pentru G4Media.ro că a depus plângere la poliție. „În jurul orei 10:35 s-a produs agresiunea, după ce primarul mi-a reproșat că vreau să filmez”, ne-a declarat observatorul sub protecția anonimatului.
Anterior, primarul localității îi ceruse președintelui secției scoaterea observatorului din incinta secției.