Apar noi reacții după ce șefa CSM a afirmat, în plin scandal privind scăderea pensiilor speciale, că o pensie de 11.000 de lei este mică. Vicepremierul Tanczos Barna spune că independența Justiției nu depinde de pensie.
Acest scandal a început după ce premierul Ilie Bolojan a anunţat că propune creşterea vârstei de pensionare şi intrarea în sistemul de justiţie în pensie la vârsta de pensionare standard de 65 de ani şi creşterea vechimii de la care te poţi pensiona de la 25 de ani la 35 de ani.
De asemenea, valoarea pensiei unui magistrat ar urma să fie de maxim 70% din ultimul salariu net, nu 80% din brut.
Tanczos Barna o contrazice pe șefa CSM, privind pensia specială: „O exagerare. Să vedem realitatea”
„Dacă ne raportăm la cei care trăiesc din pesia minimă asigurată de stat sau la cei ajunși pensionari după ce au lucrat în cooperative agricole, nu putem spune că este o pensie mică”, a declarat vicepremierul, la Digi24, negând totodată că independenta justiției ar depinde de pensie: „E o exagerare”.
Barna a mai spus declarat că, deși înțelege statutul special al magistraților, este necesar ca aceștia să se raporteze în mod realist la situația economică a țării.
„Pot fi de acord că sunt unici, pe salarizare, pensionare, vârstă de pensionare, interdicții de a desfășura alte activități, interdicții de a acumula alte forme de venituri, interdicții de toate felurile... motiv pentru care trebuie să existe și o recompensă ieșită din comun - și pot fi de acord cu asta.
Citește și: Șefa CSM, cu 57.000 lei salariu, despre tăierea pensiilor speciale: „Nu suntem egali”
Dar nu pot fi de acord că astăzi în România o pensie de 11.000 de lei este o pensie mică”, a declarat vicepremierul.
„Dacă ne raportăm la pensia medie, dacă ne raportăm la numărul de pensionari care sunt în plaja de 3.000-4.000 de lei, dacă ne raportăm la cei care trăiesc dintr-o pensie minimă, garantată de stat, dacă ne raportăm la (...) persoane care s-au pensionat după ce au lucrat în Cooperative Agricole, nu putem spune că 11.000 de lei este o pensie mică.
Putem să comparăm 11.000 de lei pensie cu pensia magistraţilor din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Putem să o comparăm cu ce dorim noi. Dar în comparaţie cu pensiile plătite astăzi de statul român prin sistemul de pensionare, aşa cum este el chiar şi după o recalculare a pensiilor, din septembrie 2024, nu putem afirma că este o pensie mică”, a adăugat Barna.
Citește și: Șefa CSM cu 57.000 lei salariu atacă dur tăierea pensiilor speciale. Va avea minim 26.000 lei pensie
Vicepremierul a adăugat că „trebuie să fim tot timpul cu ambele picioare pe pământ și să vedem realitatea zilnică din ţară”.
De altfel, pe 31 iulie, Tanczos Barna a anunțat că reforma pensiilor speciale la care lucrează guvernul va cuprinde toate categoriile care au astfel de venituri, nu doar magistrații.
Guvernul ar urma să își asume răspunderea pe pachetul 2 de reforme care va include și modificarea pensiilor speciale, la jumătatea lunii august.