"Din păcate, şedinţa asta a fost un circ pe care l-a generat preşedintele comisiei. Din respect pentru ceilalţi membri ai comisiei, pentru bucureşteni şi pentru această problemă foarte serioasă (factura la căldură - n.r.), am stat şi am discutat la obiect pe toate subiectele tehnice pe care am fost invitat.
Sunt gata să dau orice fel de răspuns şi sunt gata să colaborez cu instituţiile statului pe orice înseamnă rezolvarea problemei termiei bucureştenilor. Nu am mai putut să stau în condiţiile în care preşedintele face declaraţii politice", a explicat Nicuşor Dan.
Citește și: Prețul gazelor naturale a crescut din nou în Europa
La ieşirea din sala de şedinţă, el a fost oprit de deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, care a încercat să-l reţină, pe motiv că trebuie să-i răspundă la mai multe întrebări.
Primarul general a reiterat jurnaliştilor că lipsa căldurii şi a apei calde în locuinţele bucureştenilor sunt probleme care provin dintr-o "inacţiune care vine de 20 - 30 de ani".
"Prima oară, anul ăsta, plătim subvenţia cât trebuie - 950 de milioane de lei. Ani de zile nu s-a plătit subvenţia, s-au acumulat deficite atât economice, cât şi în ceea ce priveşte zona de investiţii. RADET-ul a intrat în insolvenţă şi după aceea în faliment, în urmă cu doi ani, asta este sursa problemelor pe care le are sistemul centralizat de termoficare din Bucureşti", a susţinut el.
Citește și: VIDEO Prostia bate tehnologia: un român și-a făcut mașină „autonomă” cu o sticlă. S-a răsturnat
Nicuşor Dan a spus că este o ipoteză "pur teoretică" ca bucureştenii să plătească 600 de lei gigacaloria, nesubvenţionată.
"În opinia mea, întrucât Guvernul a alocat bani deja pentru primării care au avut necesar pentru noiembrie şi decembrie, va aloca şi pentru acele primării care au necesar de bani din ianuarie până în iunie, diferenţa între noi şi ei fiind faptul că noi plătim cu două luni mai târziu facturile de căldură. Adică factura din noiembrie o să fie plătită în ianuarie. Ăsta e motivul pentru care ajutorul de la Guvern, pe care noi l-am cerut, a fost pentru ianuarie şi nu pentru noiembrie", a explicat primarul.
Întrebat dacă are siguranţa că va primi subvenţia de 968 de milioane de lei pentru căldură de la Guvern, el s-a declarat "foarte optimist" în acest sens.
Citește și: Alexandru Arșinel, în spital cu complicații post-COVID: „Probabil că Stela mă caută deja”
"Întrucât Guvernul a dat deja pentru nişte primării care au avut nevoie de un ajutor urgent, eu sunt foarte optimist pentru PMB. Au existat mai multe discuţii (cu premierul Florin Cîţu - n.r.) atât pe subiectul special al termiei din Bucureşti, cât şi pe subiectul general al termiei în oraşele care au sisteme centralizate de încălzire. Răspunsul o să vină în baza analizelor financiare pe care le face Guvernul", a afirmat Nicuşor Dan.
El a adăugat că, pe data de 26 noiembrie, Consiliul General va stabili tariful la căldură pe care îl suportă bucureştenii. Şedinţa va fi convocată peste două zile, însă un răspuns de la Guvern nu o să vină în acest răstimp, motiv pentru care CGMB o să ia o decizie cu "informaţiile incomplete" pe care le are în acest moment şi va reveni cu o altă decizie, în momentul în care vor exista date noi, a completat edilul-şef al Capitalei.