“Tudorel Toader s-a implicat în susținerea candidaților Partidului Social Democrat (PSD) la Primăria Municipiului Botoșani și la Consiliul Județean Botoșani, folosindu-se de imaginea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași prin propunerea și asumarea promisiunii realizării unor extensii ale facultăților din Iași către viceprimarul Cosmin Andrei, candidatul PSD la primărie și fost susținător fervent al lui Liviu Dragnea“, explică Liga Studenților.
Toader a trimis din partea Universității „Cuza” o adresă către cabinetul viceprimarului municipiului Botoșani, Cosmin Ionuț Andrei (PSD), prin care se propune înființarea unui număr de 11 specializări în cadrul a 6 facultăți, sub formă de extensie universitară, reiese dintr-o postare pe Facebook a viceprimarului PSD din Botoșani, Cosmin Andrei.
“Liga Studenților (LS IAȘI) condamnă ferm aceste acțiuni de implicare politică a rectorului Toader și îi solicită acestuia să dezbată viitorul universității în cadrul comunității academice, nu în filialele partidelor politice“, se arată într-un comunicat al acestei organizații.