„De 1 Decembrie vom adapta orice formă de sărbătorire a Zilei Naţionale la regulile de protecţie sanitară care sunt stabilite prin actele normative în vigoare (...) Normal că vom sărbători Ziua Naţională, e Ziua Naţională, dar vor fi respectate toate regulile de protecţie sanitară. Cu siguranţă nu va mai fi acea paradă, nemaifiind parada nu va mai exista motiv ca oamenii să vină să asiste la paradă, va fi o sărbătorire în nişte condiţii mult mai stricte, care să ţină cont de numărul maxim de persoane în spaţiu deschis care pot să participe la un eveniment, 50 de persoane, sunt reguli care le vom respecta cu stricteţe”, a declarat, duminică, Ludovic Orban, citat de News.ro.
Şeful Guvernului a precizat că starea de alertă va fi prelungită printr-un act normativ care va fi adoptat la jumătatea acestei luni.
”Încă mai avem vreme, obiectivul nostru este să reducem numărul de persoane care contractează acest virus pervers. Vom vedea condiţiile concrete, cel mai probabil vom reglementa prin Hotărârea de Guvern prin care vom prelungi starea de alertă care va fi adoptată în jurul datei de 14 noiembrie”, a adăugat Orban.