Deputatul Oana Bîzgan critică Guvernul fiindcă a atacat la CCR legea privind agresiunile sexuale

DE Valentin Mirică | Actualizat: 03.08.2020 - 21:23
Oana Bîzgan Foto: Facebook
Oana Bîzgan Foto: Facebook

Deputatul neafiliat Oana Bîzgan a reacţionat luni în legătură cu decizia Guvernului de a sesiza CCR privind legea care măreşte pedepsele pentru cei care comit agresiuni sexuale împotriva minorilor. Bâzgan este inițiatoarea proiectului.

SHARE
„Una dintre cele mai importante lecţii din acest mandat a fost asta: nu contează numele partidului, ci contează oamenii din interior cu care lucrezi. În partide şi în administraţia publică există oameni oneşti, care vor să mişte lucrurile, dar «orice grădină are uscăciuni». Desigur, importanţi sunt atât liderul, cât şi oamenii în care alege să îşi pună încrederea. Pentru că ei vor dicta mersul drumurilor. Şi vedem asta la toate partidele, noi sau vechi. Nu ştiu exact în ce oameni alege domnul Orban să îşi pună încrederea, pe unii dintre ei îi apreciez şi îi stimez, dar cu siguranţă şi dumnealui ştie că PNL nu îşi permite o bilă neagră de la popor, mai ales că urmează două runde electorale extrem de importante”, a scris Oana Bîzgan luni pe Facebook, citată de news.ro.
 
Ea a mai spus că Ministerul Justiţiei a avut mereu aceeaşi poziţie faţă de propunerea legislativă şi anume că prevederile Codului penal trebuie să rămână la fel şi că nu poate spune că violul este mai grav ca omorul.
 
„Dar fiecare lider este răspunzător şi pentru «uscăciunile» din ogradă. Inclusiv pentru această decizie. Să ataci la CCR o lege care ridică pedepsele minime pentru prădătorii sexuali ridică multe semne de întrebare. Am încă speranţa ca domnul Orban va lua deciziile corespunzătoare cu privire la acest «demers al MJ». De când am depus această lege am avut zeci de discuţii cu reprezentanţii MJ, cu experţii din domeniu. Întotdeauna procesul era acelaşi: «aşa e făcut Codul Penal, aşa trebuie să rămână», «nu putem spune că violul este mai grav ca omorul»” etc. Şi după luni bune de lucrat cot la cot cu ei şi cu echipa mea, am reuşit să scoatem o formă acceptabilă şi susţinută de MJ”, a completat Bîzgan.
 
Deputatul neafiliat a precizat că, în timp ce legea este atacată la CCR, iar judecătorii Curţii urmează să ia o decizie, violatorii şi pedofilii ştiu că pot face oricând şi oriunde victime, deoarece oricum primesc sentinţe cu „suspendare”.
 
„Aceasta a trecut de Parlament şi a mers la promulgare. Doar că MJ a mai avut ceva de spus: că discriminăm pedocriminalii şi violatorii. Şi va trebui să aşteptăm decizia CCR, la finalul lunii septembrie. Vă las pe voi să citiţi motivarea, pentru că orice discuţie de cine ce a zis este atât, o discuţie. Între timp, pedocriminalii şi infractorii sexuali ştiu că pot face victime oriunde şi oricând, pentru că oricum primesc cu «suspendare». Asta dacă sunt prinşi”, a mai subliniat parlamentarul.
 
Ea a adăugat că este conştienţă că sună bine în campanie să spui „România pro europeană”, însă e timpul ca acest lucru să şi fie demonstrat de către oamenii politici.
 
„Pentru CCR şi pentru MJ şi pentru oricine care crede în ţara asta că suntem prea drastici cu prădătorii sexuali, am doar două lucruri de spus: Eu nu mă voi opri. Violul este considerat crimă împotriva umanităţii de către Curtea Penală Internaţională din 1998. Suntem în 2020, domnilor. Ne trezim? Eu ştiu că «România pro europeană» sună bine în campanie, dar e timpul să ajungem şi noi la stadiul în care demonstrăm, nu doar zicem”, a conchis Oana Bîzgan.
 
Executivul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu legea care majorează pedepsele pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor. Actul normativ, adoptat decizional de către Camera Deputaţilor pe 30 iunie, introduce şi prevederea potrivit căreia violul şi actul sexual cu un minor sunt infracţiuni pentru care prescripţia nu înlătură răspunderea penală.
 
Guvernul argumentează că reglementarea încalcă Legea fundamentală deoarece „instituie un tratament discriminatoriu între persoanele care au comis infracţiuni de o gravitate similară, în sensul în care nu pot fi identificate raţiuni obiective pentru alegerea acelor infracţiuni care urmează a fi imprescriptibile”.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te