Candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR la prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că există soluţii pentru creşterea ratingului de ţară.
El spune că propune un preşedinte pro-occidental şi un guvern stabil.
Crin Antonescu spune că există soluţii pentru creşterea ratingului de ţară. Ce propune
„Normal că există soluţii pentru creşterea ratingului de ţară. Guvernarea responsabilă, în primul rând. Ce vă propun eu? Un preşedinte pro-occidental şi un guvern stabil”, este mesajul lui Crin Antonescu pe Facebook.
El mai declară că „ideile extremiste şi haosul înseamnă risc pentru buzunarul românilor şi pentru activitatea economică a ţării”, scrie News.ro.
Liberalii au aflat sondajele. Cine intră cu Crin Antonescu în turul 2 la alegerile prezidențiale?
Liderul grupului senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat luni că în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din luna mai se vor confrunta Crin Antonescu și un candidat suveranist.
În ultimele zile, au fost publicate două sondaje privind alegerile prezidențiale, pe care le puteți consulta aici și aici.
Potrivit lui Fenechiu, președintele AUR, George Simion, este perceput ca fiind „mai digerabil european” datorită apartenenței sale la ECR - Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, transmite AGERPRES.
În ceea ce privește electoratul PSD, Fenechiu consideră că sunt „destul de puțini” cei care îl vor vota pe Victor Ponta.
„În contextul în care electoratul PNL va vota masiv cu domnul Antonescu, la fel și electoratul PSD, la UDMR nu îmi pun probleme și toți oamenii care și-l amintesc pe Crin Antonescu din perioada parlamentară a domniei sale, cred că domnul Antonescu nu va avea o dificultate să obțină un procent de peste 20%, care să-i asigure accesul în turul doi, poate chiar cu un scor mai mare, iar, în turul doi, Crin Antonescu va avea calea deschisă spre a obține alegerea în calitate de președinte al României", a detaliat Fenechiu.