„Cei care acționau în zona respectivă, când noi ne-am dus să eliberăm aceea zonă am văzut că unii dintre ei foloseau taxiurile pentru a fugi. Am decis să cercetăm și taxiurile, pentru a-i găsi pe cei responsabili”, a susținut Laurențiu Cazan.
Citește și: Ambasada Israelului: 4 turiști israelieni, scoși din taxi și bătuți de jandarmi
Protestatarii, pașnici, dar vinovați
Maiorul de jandarmerie i-a acuzat pe protestatarii pașnici că nu s-au delimitat de cei violenți și, din acest motiv, mulți dintre ei au fost bătuți de forțele de ordine. „A existat o tensiune fantastică în Piața Victoriei (...) De data aceasta, chiar dacă am avut un număr mai mare de oameni violenți, de data aceasta, ca o particularitate, oamenii nu se mai delimitau de ei. Au fost informații care au venit în timp real din teren, din punct de vedere tactic nu am ce să îmi reproșez, a fost un fir logic al evenimentelor (...) De data aceasta, ei nu au venit organizat, au venit individual și apoi s-au organizat. Ei nu erau în față, ei mergeau mai în mijlocul Pieței. Se asigurau mereu că au 2-3 rânduri de persoane în fața lor, persoane care până la urmă reacționau la rândul lor. Ei acționau foarte bine susținut, iar obiectivele noastre aveau obligația de a respinge atacurile lor. Din acest motiv se foloseau gazele lacrimogene și oamenii pașnici au avut de suferit. Nu am avut de data aceasta oamenii pașnici care să se delimiteze de ei. Noi acționam asupra celor violenți, dar ei au avut o tactică diferită de această dată și stăteau în mijlocul mulțimii”, a declarat maiorul Laurențiu Cazan, coordonatorul acțiunii jandarmilor din Piața Victoriei, la TVR.
Israelul și Austria protestează
Ambasada Israelului la Bucureşti a anunţat, luni, că patru turişti israelieni au fost agresaţi de forţele de ordine, la protestul de vinerea trecută din Piaţa Victoriei, cu toate că aceştia au arătat paşapoartele. Cei patru au anunțat depune plângere penală împotriva agresorilor.
„Cu privire la incidentele în care au fost implicaţi patru turişti israelieni vineri seară, ambasada Statului Israel comunică următoarele: Având în vedere dovezile pe care le avem în acest moment, se pare că turiştii israelieni, nevinovaţi, s-au afla foarte aproape de locul unde s-au petrecut incidentele violente de vineri seara, în timp ce mergeau cu un taxi, de la hotel, către un restaurant din Bucureşti. Au fost opriţi, traşi afară din maşină, şi în ciuda faptului că au arătat paşapoartele străine şi au explicat că nu au nimic de a face cu evenimentele în curs, au fost bătuţi de către forţele de ordine. Considerăm acest incident ca fiind inacceptabil şi extrem de serios. Turiştii israelieni care au avut de suferit de pe urma intervenţiei brutale vor depune plângere penală împotriva agresorilor", se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei Israelului în România.
La manifestaţia de vinerea trecută şi câţiva jurnalişti austrieci au fost agresaţi de către forţele de ordine. Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a transmis, sâmbătă, un mesaj pe Twitter, prin care a condamnat violenţele produse la Bucureşti şi aşteaptă clarificări din partea României după ce jurnalişti austrieci au fost agresaţi de forţele de ordine în timpul protestelor desfăşurate vineri.