Un număr de 36 de copii cu vârste între 6 şi 14 ani din localitatea Căiuţi, judeţul Bacău, acuză stare de rău, având simptome de toxinfecţie alimentară. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie.
Un număr de 36 de copii cu vârste între 6 şi 14 ani din localitatea Căiuţi, judeţul Bacău, acuză stare de rău, având simptome de toxinfecţie alimentară. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie.
Pompierii militari din Caraş-Severin se luptă în continuare cu flăcările care au cuprins mai multe zone cu vegetaţie uscată sau pădure din judeţ, în ultima perioadă, pe fondul temperaturilor foarte ridicate şi al secetei prelungite.
Patru maşini şi 15 persoane au fost implicate într-un accident de circulaţie care a avut loc, luni, pe DN 1, la ieşirea din localitatea Avrig spre Bradu, în judeţul Sibiu, autorităţile activând Planul Roşu de intervenţie
Un pacient de doar un an şi jumătate este operat, marţi, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, fiind supus unui transplant hepatic. El este cel mai mic pacient care a suferit până acum această intervenţie chirurgicală în România.
De când a fost supusă unei operații la sâni la Praga, Emily (26) din Viena trece printr-o grea încercare de luni întregi – acum tânăra cere ajutor cu disperare.
Sg. maj. Șapșinschi Nicolae, pompier cu experiență, a dat dovadă de curaj și implicare civică după ce a aflat despre un accident între un autoturism și o motocicletă în zona cartierului Găzărie din municipiul Moinești.
Un accident extrem de grav a avut loc pe Autostrada A1, la kilometrul 35, pe sensul de circulație București - Pitești.
Un jandarm aflat în timpul liber a impresionat după ce a dat dovadă de spirit civic şi profesionalism intervenind pentru a salva victimele unui accident rutier petrecut pe E85.